”Benzinării fără viață” — ”Gasolineras sin vida” de Manuel Rico. Traducere / Traducción © Elisabeta Boțan.

 

Benzinării fără viață

Benzinării singuratice, lăsate de o mână ascunsă

în locuri neospitaliere, unde lumina arde 

și ne zăpăcește.

Cu vreo remorcă abandonată. Cu umbrele

inertului sub soarele de iulie. Cu cutii de conservă ruginite

arătându-se printre ciulini și hârtii

cu litere decolorate ce fac reclamă la paradisuri.

Coboară, ca niște umbre neclare,

uscatele păsări ale amiezii. Ne mărturisesc

că aici a existat viață și alergătură, vise și mare, umbrele de soare

înaintând domol spre apă, copii și tinerețe pe fugă.

Astăzi doar amărăciunea câmpiei mai campează.

Nu mai e iz de benzină sau măcar de amintirea-i sărăcită

și paiele, împrăștiate pe sub pompe, ne dezvăluie

pierdere și părăsire: autopista, la doi kilometri,

a marcat un nou destin.

                                   Și a determinat moartea

benzinăriei și a viselor

pe care timpul și vara le ofereau călătoriei.

Contactar con la traductora  Elisabeta Boțan

Manuel Rico

 

Gasolineras sin vida    

Gasolineras solitarias, dejadas por una mano oculta

en lugares inhóspitos, donde la luz nos quema

y nos aturde.

Con algún remolque abandonado. Con sombras

de lo inerte bajo el sol de julio. Con latas oxidadas

asomando entre cardos y papeles

de letras descoloridas que anuncian paraísos.

Descienden, como sombras ambiguas,

los secos pájaros del mediodía. Nos confiesan

que aquí hubo vida y viaje, sueños de mar, lentas sombrillas

avanzando hacia el agua, niños y juventud en fuga.

Mas hoy acampa lo más amargo de la llanura.

Ya no huele a gasoil o solo a su memoria empobrecida

y la paja, dispersa bajo los surtidores, nos revela

pérdida y desamparo: la autopista, a dos kilómetros,

marcó un nuevo destino.

                              Y definió la muerte

de la gasolinera y de los sueños

que el tiempo y el verano otorgaban al viaje.