Poem(a) 2 de Jordi Doce. Traducere / Traducción © Elisabeta Boțan.

**

Unde ne-a dus 

atâta băgare de seamă? Ne aflăm

unde am fost mereu,

fără șmecherii,

și-aceasta e dovada:

principii vechi,

pure sentințe.

Viața a fost foarte scurtă.

Scurtă-nsuflețirea,

înțelegerea.

Pescarul 

care prinde mereu același pește.

Asta am fost noi,

domnia voastră.

Și acum, lângă marea

infinitei posibilități,

strângem plasele

și ne întoarcem în sat.

Oxidul prosperă și-n adâncul pământului.

Lemn uscat ce se-ncovoaie.

Contactar con la traductora  Elisabeta Boțan

Jordi Doce

**
¿Adónde nos llevó 

tanta prudencia? Estamos 

donde siempre estuvimos, 

sin argucias, 

y esta es la prueba: 

viejos principios, 

limpias ejecutorias. 

La vida fue muy corta. 

Corto el ánimo, 

la comprensión. 

El pescador 

que pesca siempre el mismo pez. 

Eso fuimos nosotros, 

señoría. 

Y ahora, junto al mar 

de la infinita posibilidad, 

recogemos las redes 

y volvemos al pueblo. 

El óxido también prospera tierra adentro. 

Madera seca que se comba.