"Una injusticia" -"O nedreptate"de Mircea Bârsilă. Traducción / Traducere © Elisabeta Boțan.

Mircea Bârsilă

Una injusticia

“En el recipiente de mortero

de pronto aparece el futuro de la casa”

Robert Desnos

En mi sangre hay también una gota de sangre de toro

En mi sangre hay también una gota de sangre de lobo

En mi sangre hay también una gota de sangre de cisne

En mi sangre hay también una gota de sangre de esturión.

Igual que los toros nunca estoy despierto.

Igual que los lobos, a veces, escucho gritos detrás de mí.

Quise ser albañil, pero no se me había permitido:

en mi espuerta de argamasa se veían

diversas escenas de las vidas

que se iban a desenvolver entre las paredes de las casas en construcción.

Traté de llegar a ser pocero,

pero tuve que resignarme: de cada pozo

cavado, salía una chica, por la noche, a las dos,

y empezaba a reírse a carcajadas extrañas

mirando el lejano brillo de las estrellas.

Como un cisne ahuyentado de los juncos,

por el chapoteo de los remos, manejados por pescadores, al alba,

distintas nimiedades, me exilian, siempre,

de mis sueños – que arden en mi cerebro, equívocos.

Como a un esturión, se me confiaron

sombríos misterios

para guardar. Esa es también una injusticia. Una tristeza.
Contactar con la traductora  Elisabeta Boțan

O nedreptate 

,, În vasul cu mortar

deodată apare viitorul casei”

Robert Desnos

În sângele meu este şi o picătură de sânge de taur

În sângele meu este şi o picătură de sânge de lup

În sângele meu este şi o picătură de sânge de lebădă

În sângele meu este şi o picătură de sânge de morun.

La fel ca taurii eu nu sunt niciodată treaz.

La fel ca lupii aud, uneori, în urma mea, strigăte.

Mi-am dorit să fiu zidar și nu mi s-a dat voie:

în vasul meu cu mortar se vedeau

felurite scene din vieţile

ce se vor depăna între pereţii caselor aflate în construcţie.

Am încercat să ajung fântânar,

dar a trebuit să mă resemnez: din fiecare fântână

săpată de mine, ieşea o fată, noaptea, la ora două,

şi începea să râdă în hohote stranii

privind îndepărtata strălucire a stelelor.

În felul unei lebede alungată dintre trestii,

de plescăitul vâslelor mânuite, în zori, de pescari,

sunt izgonit, mereu, de felurite nimicuri,

dintre visele mele – ce-mi ard în creier, nedezlegate.

Sumbre taine, la fel ca unui morun,

mi s-au încredinţat
spre păstrare. Este şi asta o nedreptate. O tristeţe.