Poem(a) II de Izara Batres. Traducere/ Traducción © Elisabeta Boțan.

II

Mă întrebam ieri cum am ajuns aici.

Am venit ca să visez aventuri.

Dar, oare nu o făcusem deja?

Nu m-au vrăjit chiar aceste străzi

ce se întind la infinit?

Nu mi-a fost milă de acest dulce asfalt

ce vrea să se înalțe deasupra nimicului?

multe zboruri au rămas la jumătate.

Umbrele înoată peste amintirea unui soare

ce a murit în iarnă.

Această gaură ne-a prins în mijlocul luminii,

care nu există,

dar nu a încetat să existe,

și doare întruna, și sfâșie și strigă.

Cred că m-am pierdut aici...

între străzile ce se scufundă în sclavia apelor

și râul acesta ce și-a dorit să fie mai mult decât un havuz.

Spune-mi, Făuritor de stele, pot să ajung la tine?

Primăvara cântă pe bulevarde,
și eu încă nu pot zbura.
Contactar con la traductora Elisabeta Boțan

Izara Batres

II

Ayer me pregunté cómo había llegado aquí.

He venido a soñar travesías.

Pero ¿no lo había hecho ya?

¿No me hechizaron estas mismas calles

que se alargan hasta el infinito?

¿No sentí piedad por este asfalto dulce

que quiere elevarse por encima de la nada?

Muchos vuelos quedaron a medias.

Las sombras nadan sobre el recuerdo de un sol

que murió en invierno.

Nos agarró este agujero en medio de la luz,

que no es,

pero no ha podido dejar de ser,

pero constantemente duele, y desgarra y grita.

Creo que me perdí aquí…

entre las calles que se hunden en la esclavitud de las

aguas]

y ese río que quiso ser algo más que alberca.

Dime, Hacedor de estrellas, ¿podré llegar a ti?

La primavera canta en las avenidas,

y aún no puedo volar.