”Cu ochii deschiși la marginea lumii” - ” Con los ojos abiertos a la orilla del mundo”de Jordi Doce. Traducere/ Traducción © Elisabeta Boțan.

Cu ochii deschiși

la marginea lumii

Wide awake on the edge of the world…

—Steve Hogarth 

Erau vremurile noii austerități.

Vitrine cu cioburi de sticlă

și vântul traversând ceasurile;

chipuri pe care oglinzile nu le prindeau

și cuvinte mânjite de foame.

Câinii umblau de colo-colo prin cartier

imitând formele grotești ale copacilor.

În plimbările lor desenau o pădure de arome

și în spatele pădurii un templu strălucitor,

plin de păsări pe care niciodată nu le-am asculta.

Toată lumea pleca cu geamantane,

eram în tranzit dar fără chef de călătorie.

Departe de suspiciunile curților

cerul expunea ecuații nedeslușite

ca vorbirea amanților.

Soarele a strălucit de multe ori prin absență,

de multe ori l-am făcut să strălucească în vis.

Timp de un an în fiecare zi

soseau scrisori din locuri ce trebuiau descoperite,

scrisori nescrise pentru tatăl meu decedat.

Și poștașul, la ivirea zorilor,

se odihnea pe o bancă de la colț,

pentru a-și potoli setea

prin ceața persistentă

care îi mușca pașii.

Contactar con la traductora Elisabeta Boțan

Jordi Doce
Foto©Luis Burgos

CON LOS OJOS ABIERTOS

A LA ORILLA DEL MUNDO

Wide awake on the edge of the world…

—Steve Hogarth

Fueron los tiempos de la nueva austeridad.

Lunas rotas en los escaparates

y el viento atravesando los relojes;

rostros que los espejos no apresaban

y palabras manchadas por el hambre.

Los perros iban y venían por el barrio

imitando las formas grotescas de los árboles.

En sus paseos dibujaban una selva de aromas

y al fondo de la selva un templo reluciente,

lleno de pájaros que nunca oiríamos.

Todo el mundo salía con maletas,

estábamos en tránsito sin ganas de viajar.

Lejos de la sospecha de los patios

el cielo planteaba ecuaciones incomprensibles

como el habla de los amantes.

Muchas veces el sol brilló por su ausencia,

muchas veces lo hicimos brillar en sueños.

Cada día durante un año

llegaron cartas de lugares por descubrir,

cartas en blanco para mi padre muerto.

Y el cartero, con las primeras luces,

descansaba en un banco de la esquina

para calmar su sed

en la niebla insistente

que mordía sus pasos.