"Ciori" - "Grajos"de Jordi Doce. Traducere/ Traducción © Elisabeta Boțan.

Ciori

În fața odăii mele,

de cealaltă parte a străzii,

un vechi perete de piatră

e cuib de ciori:

muște mici,

negre crăpături în fabrica

de unde atârnă fire,

resturi de lut și boabe

ascunse cu zile în urmă,

la adăpost de vânt.

În unele seri,

cu lumină de februarie,

ciorile coboară pe pământ:

un teren neîngrijit,

șanțuri bolnave,

nisip și pietriș.

Nu e nimic de găsit,

nimic

de pus în gură:

doar țipă și țipă,

leneșe,

mândre de agitația pe care o fac.

Sunt cel ce se ocupă

cu coborârea jaluzelelor.

Astfel seara se întregește

și-și ocupă perimetrul.

Vârful temerii

trece apoi, mai întunecat,

prin sânge,

și totul e o dorință

de a fi în altă parte,

în altă viață. Noaptea,

legate de firul visului,

ciorile se întorc la locul părăsit,

dar aici țipătul lor

nu poate fi auzit,

o singură silabă se izbește,

vicleană,

de suprafața pielii.

E numele meu, zice setea.

E numele meu, zice așteptarea.

1993/ 2013

Contactar con la traductora Elisabeta Boțan

Jordi Doce
Foto©Luis Burgos

Grajos  

Ante mi cuarto,

al otro lado de la calle,

una vieja pared de piedra

es un nido de grajos:

pequeñas muescas,

negros resquicios en la fábrica

de donde cuelgan hilos,

restos de barro y grano

escondido hace días,

a resguardo del viento.

Algunas tardes,

con la luz de febrero,

los grajos bajan a la tierra:

un solar descuidado,

zanjas enfermas,

arena y grava.

No hay nada que mirar,

nada

que llevarse a la boca:

sólo chillan y chillan,

holgazanes,

jactándose de su alboroto.

Ser quien se ocupa

de bajar las persianas.

Así la tarde se completa,

ocupa su perímetro.

El punzón del temor

va luego, más oscuro,

por la sangre,

y todo es un deseo

de estar en otro sitio,

otra vida. De noche,

atados al sedal del sueño,

vuelven los grajos al baldío,

pero allí su chillar

es inaudible,

una misma sílaba que percute,

taimada,

a ras de piel.

Es mi nombre, dice la sed.

Es mi nombre, dice la espera.

1993 / 2013