"Cuvânt-fiu" - "Palabra hijo" de Álvaro Hernando Freile. Traducere/ Traducción ©Elisabeta Boțan.

Álvaro Hernando Freile

Cuvânt-fiu 

  

Am găsit cuvinte-cămin în care dormeau orașe noi nelocuite, și cuvinte-amintire, în care zăceau îngropate frumoasele cadavre ale înaintașilor noști.

Am găsit cuvinte-muzică, încăpățânate să rezoneze peste semnificațiile lor, într-o necesară și trecătoare uniune, ca o pojghiță a rănii lor.

Am găsit foarte puține cuvinte-cuvânt, univoce și seci. La început m-am gândit că era tatăl, dar a murit. Apoi casa, dar a ars. Apoi pace, dar a apărut omul. Și în final, mama, dar va muri. Așa că am încetat să mai caut.

Încerc să te sălășluiesc, cuvânt, în călătorie, curățând locurile pe care mi le impui, căutând vizuini în care să nasc, să-mi provoc toți iepurașii să cucerească liniștea, așteptarea, morcovul și șoimul

Încerc să te sălășluiesc, cuvânt gol, timp pregătit ca să fie pierdut și să ne schimbăm pentru puținul ban rămas în buzunarul poetului beat, al luminatului cerșetor ce nu știe dacă e pradă, vânător, prizonier, sau liber între atâta moarte de amintire.

Încerc să nu cedez dorinței de a te descrie, cuvânt, ignorând ce câștig sau cât pierd, ca și cum mi-ai fi străin, lume goală, coajă goală de verb, primul cuvânt-fiu, spus pe litere la umbră.

Acum cuvântul absolut e fiu. Vom vedea cum ni se vor încurca semnificațiile cu trecerea timpului. Vom vedea cum cuvântul umblă singur.

Contactar con la traductora Elisabeta Boțan

Palabra hijo

He encontrado palabras hogar en las que dormían ciudades nuevas deshabitadas, y palabras recuerdo, en las que yacían enterrados los bellos cadáveres de nuestros antepasados.

He encontrado palabras música, empeñadas en resonar por encima de sus significados, en necesaria y caduca unión, como la de una costra a su herida.

He encontrado muy pocas palabras palabra, unívocas y secantes. Al principio pensé que padre lo era, pero murió. Luego casa, pero ardió. Luego paz, pero hubo hombre. Y al fin madre, pero morirá. Así desistí en la búsqueda.

Intento morarte, palabra, dentro del viaje, desbastando los parajes que me impones y buscando madrigueras en las que parir, lanzar todos mis gazapos a la conquista del silencio, la espera, la zanahoria y el halcón

Intento habitarte, palabra hueca, aprestado el tiempo en perderse y cambiarnos por la poca moneda que queda en el bolsillo del poeta borracho, del ilustrado mendigo que no sabe si es presa, cazador, reo, o liberado entre tanto asesino del recuerdo.

Intento no ceder al anhelo de describirte, palabra, ignorando que gano cuanto pierdo, como si fueras ajena a mí, mundo hueco, hueca cáscara de verbo, primera palabra hijo, deletreada en la sombra.

Ahora la palabra absoluta es hijo. Veremos cómo se nos aturden los significados con el paso del tiempo. Veremos cómo la palabra camina sola.