”Origini I și II” - ”Orígenes I y II” de Maria Esperanza Párraga Granados. Traducción de español a rumano por Elisabeta Boțan.

Maria Esperanza Párraga Granados





Origini

(Mamei mele și tatălui meu)
                   I
Sunt a pământului, mamă,
simt stejarii lui Dumnezeu în mâinile pe care le sălășluiesc ,
trăiesc în vegetal, trăiesc în floare și mă fac zbor
și nu mai sunt aici: sunt petală din tine;
reîmblânzește-mă cu toată măreția ploii pe pâmânt
să nu mai rămână decât originea,
să faci mereu această iubire pe care ți-o cer,
lasă-mă să fiu cireașă, să-mi liniștesc ochii
în întunecata promisiune a venelor apei.
Contactar con la traductora Elisabeta Boțan





Orígenes     
(A mi madre y mi padre)
    

                   I
Soy de la tierra, madre,
siento encinas de Dios en las manos que habito,
vivo en el vegetal, en la flor vivo y me vuelo
y ya no estoy aquí: soy pétalo de ti;
remánsame en la tierra con toda la grandeza de la lluvia
para que sea el origen de todo cuanto queda,
no dejes por hacer este amor que te pido,
déjame ser cereza, reconciliar los ojos
en la oscura promesa de las venas del agua.
Del libro"Ojos"



II

Vine tata cu măslinele
și le lasă pe masă
în coș;
mama de la bucătărie,
vine prin penumbra frigului
cu farfuria în mână
ca să destrame ploaia.

Madrid era un diluviu
iar tata umbla fără grabă:
când te duci să le cauți
tarabele din piață închid 
iar pe el îl aștepta trenul,
de aceea gabardina lui întunecată,
încă înlăcrimată și în același timp vioaie,
acum aici, pe sobă,
cu uimirea mea copil
și cu în gură cu tezaurul
pe care l-a lăsat orașul
ca să-l viseze
după douăzeci de ani,
când măslinele,
nu sunt altceva decât ochii săi
prin golul
acestei imense ferestre.
Contactar con la traductora Elisabeta Boțan




                                              
                        II
Viene padre con las aceitunas
y las deja en la mesa
dentro del cucurucho;
madre está en la cocina,
viene por la penumbra del frío
con el plato en la mano
a desgajar la lluvia.

Madrid era un diluvio
y padre caminó con prisa:
los puestos de la plaza
cierran cuando los buscas   
y a él le esperaba el tren,
por eso su gabardina oscura,
llorosa aún y alegre al mismo tiempo,
ahora aquí, en la estufa,
con mi sorpresa niña
y en la boca el tesoro
que le dejó la urbe
para que le soñara
después de veinte años,
cuando las aceitunas,
no son sino sus ojos
a través del vacío 
de esta inmensa ventana.
Del libro"Ojos"

Comentarios

  1. Muchas gracias Elisabeta, es una alegría para mi que estos "orígenes" lo sean en otro idioma, abres nuevos horizontes. Un abrazo.

    ResponderEliminar

Publicar un comentario