lunes, 9 de octubre de 2017

"Piatra care germinează" - "Piedra que germina" de Óscar Wong. Traducción de español a rumano por Elisabeta Boțan.


Óscar Wong






Piatra care germinează


 Când m-ai privit,
ce grație și ce frumusețe ai pus în mine
San Juan de la Cruz

Iubirea coboară.
concepută ca un aprig fulger.

Cu ghearele ei
brăzdează pâmântul.

Și crește muchiul,
lutul alb, copacul
venerat de trib.


Și dragostea se-ntinde
peste răsărit.


Și inima răsare din zi
ca murmurul adânc
                          din piatră
Și oceanul începe
consacratul și impetuosul dans,
unde renaște strălucirea.



Dacă ochii tăi ar privi în ochii mei.
Dacă mi-ai atinge buzele cu buzele tale.
Dacă gura ta ar fi albina nestâmpărată
Sau acul vorace ce răvășește sângele.
Dacă te-ai așeza, însetată, între coapsele mele,
Te-aș iubi, tandru, amețitor,
ca acel ce pentru întâia dată
rupe o violetă.



Când te privesc toate lucrurile ard.
Când eu te iubesc toate pietrele germinează.

Tu vii ca un tril neașteptat
și beau din tine ca din izvorul
la care îngerii se-nchină.

Și vii
Precum dansul liniștit și seducător,
Precum fecunda rouă pe nisip,
cu foșnet ca virtutea a sfântului
înaintea chipului neprihănit, plin de grație și desăvârțire.



Ce trudnică e munca ta, Iubito, de-a fi fermecătoare.


Mă înfioară croncănitul corbului,
zborul lui pegas mă captivează,
trilul glasului tău mă ține fermecat.


Fără tine, gingașă albină, Universul n-are rost.

Te blestem ca înțeleptul profet
Și domnesc ca patriarhul feroce.

Iubită Regină din Valle de Jovel
Cea cu chipul Dulce și Groaznic,
Știu că tu vii de acolo de unde merii cresc
Și că stupi în ochii tăi se-adăpostesc.


Vai câtă miere din iris se revarsă
Și ce desăvârșit ți-e chipul.


Aurul sărutării mele să te ție.
Și piatra cântului meu să ți se închine.


Moartea nu te va răpune.
Nu te va atinge mirosul blestemat al morții
În ciuda legii florilor, se va roti
neînduplecată roata verii și frumusețea-ți
va urma și-apoi va tulbura.



Gazelă, căprioară sau cocor
eu te-ngrijesc cu dragoste de mamă,
și tremur de teamă ca un cumva
să te atingă tristețea realității.

Invoc prezența veșniciei.


Strălucitoare lacrimă de soare:
eu sunt cel ce a trezit din somn șarpele,
eu sunt cel ce a văzut tresărirea unicornului,
eu sunt cel ce a dezlănțuit furia balaurului.


Tulburat și nesigur,
ascult ritmul liniștit al tăcerii pentru a putea cânta
și mă cufund în gol pentru a putea iubi.



Cine zice că spaima calcinează?


Din cea mai înaltă sferă îmi dărui
glasul oceanului.


Și vibrez
               și mă-nfior
                                         și mă dărui
                                                            orbește.



Tulbur neliniștea serii.



Inima, pumn fără glas
Adăpostește cioturi acre și roze,
amare fălci mă devorează.



Și mă dărui ție ca un melc însetat.



Delir, jăratec purificat ce pulsează,
în fața Luminii care orbește?


Mă închin, iarbă firavă, de te uiți la mine,
Inima-mi se pierde în valul neașteptat.



Tu ești strălucirea sonoră a amiezii,
nisipul umed, dragostea.
 Contactar con la traductora Elisabeta Boțan









Piedra que germina


Después que me miraste,
que gracia y hermosura en mí dejaste

                    SAN JUAN DE LA CRUZ

Como raudo rayo fecundado
el Amor desciende.

Con sus garras abre
surcos en la tierra.

Y crece el musgo,
el limo blanco, el árbol
venerado por la tribu.

Y la ternura crece
sobre el alba.

Y el corazón del día surge
como denso susurro
de la roca.
Y el océano inicia
impetuosa danza consagrada.
aquí el fulgor renace.

Si pusieras tus ojos en mis ojos.
Si pusieras tus labios en mis labios.
Si tu boca fuera abeja enardecida
O aguja voraz hurgando en la sangre.
Si te posaras, sedienta, entre mis piernas,
te amaría densa, torva, tiernamente,
como quien por primera vez asoma al mundo,
como quien por primera vez
desgarra una violeta.

Todas las cosas arden si te miro.
Todas las piedras germinan si te amo.

Como gorjeo intempestivo vienes
y tu presencia bebo cual arroyo
donde los ángeles se inclinan.

Como una lenta danza que seduce,
como rocío fértil en la arena,
como la castidad del santo que crepita
ante la suave perfección de la figura inmaculada
vienes.

Qué arduo trabajo el tuyo, Amada: ser hermosa.

El graznido del cuervo me estremece,
el vuelo del pegaso me seduce,
el gorjeo de tu voz me satisface.

Sin ti, abeja tierna, el Universo carece de sentido.

Como un patriarca fiero me conduzco,
como un profeta sabio te profano.

Amada Reina del Valle de Jovel,
La del Rostro Dulcísimo y Terrible,
Sé que vienes de donde crecen los manzanos
Y que en tus ojos anidan las colmenas.

Ay cuánta miel derramándose en el iris
Y cuánta perfección en tu figura.

Que el oro de mis besos te sostenga.
Que la roca de mi canto te consagre.


A TI NO TE DERRIBARÁ la muerte.
A ti jamás te tocará el olor maldito de la tumba
aunque las leyes de la flor, la insobornable
rueda del verano se deslice, y perturben
y acosen tu belleza.

Gacela, grulla o corza
como una madre tierna te cobijo,
pero tiemblo si un golpe lúgubre
de realidad te toca.

Conjuro la presencia de lo eterno.

Brillante lágrima de sol:
yo desperté a la serpiente,
yo vi temblar al unicornio,
yo desaté al dragón enfurecido.

Frágil, perturbado,
para cantar escucho el ritmo lento del silencio,
para amar me sumerjo en el vacío.

¿Quién dice que el terror calcina?

Desde la esfera más alta entrego
mi voz en el océano.

Y palpito
y me erizo
y me consagro
ciego.

Turbo la turbia tarde.

El corazón alberga rosas, muñones agrios,
amargas fauces que devoran.
También es puño enronquecido.

Pero me doy a ti cual caracol sediento.

Delirio, purificada brasa que palpita,
¿ante la Luz qué hacen los ciegos?

Me inclino, hierba endeble, si me miras.
Mi corazón naufraga en ola súbita.

Fulgor sonoro al mediodía eres,
arena humedecida la ternura.

No hay comentarios:

Publicar un comentario