lunes, 8 de mayo de 2017

Poem(a) 7 de Tive Martínez. Traducción de español a rumano por Elisabeta Boțan.



Tive Martínez



Poem 7




Ieri am fost din nou la lacul cu crapi înecați
fascinat de mirosul lui ca de mâl.
Aici mi-a dăruit Ofelia pântecele-i rotunjit
și sânii palizi împânziți de melci.
Pletele ei verzi zăceau nemișcate în adâncul
în care se cuibăreau capcanele mortale ele libelulei.
M-am împotrivit să-i fiu supus cu un colier de pietre
ca și câinii disperați, ca atunci când stăpânii li se aruncă
pentru a-și găsi odihna în apele stătătoare.
M-am zbătut între corupția crinilor și cea a mentei;
din fuga mea mi-aduc aminte doar de răsuflarea neagră

și de un ultim stertor scufundat în urma mea.
Contactar con la traductora Elisabeta Boțan



Poem(a) 7

Ayer volví al estanque de las carpas ahogadas,
cautivo de su perfume como en el tarquín.
Allí me brindó Ofelia el vientre convexo                                                                         
y unos senos muy pálidos nublados de caracolas.
La cabellera verde yacía inmóvil en el fondo
donde anidan las trampas mortales de la libélula.
Luché por no entregarme a ella con un collar de piedras
como los perros desahuciados, como se arrojan sus amos
para encontrar reposo en las aguas detenidas.
Me debatí entre la corrupción de lirios y de mentas;
de mi huida solo recuerdo la densa vaharada negra
y un último estertor inmerso tras de mí.

No hay comentarios:

Publicar un comentario