jueves, 6 de octubre de 2016

POEM(A) 7 de Laura Cătălina Dragomir, traducido al español por Elisabeta Boțan

 Laura Cătălina Dragomir








7

me pasó por la cabeza lo de dejar un poco la felicidad
demorarme sobre ella solamente por la noche
y entonces  en la luz débil.
ahuecarla como los ciegos, a mano, del daño de la envidia
y dársela a otros bien hermosa a iniciarla
que la tomaran
del extremo de la muerte
y que pensaran: de allí viene el aumento y la sabiduría.
que la guardé engalanada hasta que olvidé incluso el agua
y la hice crecer como al amor de los ojos.
en balde.
solo me fingió el amor.
y me dije, qué sentido,  mover solamente la boca
beber el aire con gorgoteo como si te entrase de veras
como si viniese un hada buena
solo por la terquedad de repetir tu nacimiento
delante del vientre
entero y con la madre.
y me dije: tomad esa felicidad.
en cuanto me arrastro con las manos
y también os miro a vosotros
del otro lado de la Estigia.   
Contactar con la traductora Elisabeta Boțan



7

îmi trecuse prin cap să mai las fericirea
să mă zăbovesc peste ea doar noaptea
și atunci la lumina plăpândă.
să o scobesc ca orbii, din mână, de stricăciunea invidi-ei
și bine frumoasă să o dau și altora s-o înceapă
s-o prindă de capătul cu moartea
și să gândească: de acolo îi vine sporul și înțelepciu-nea.
c-am ținut-o dichisită până am uitat și de apă
și-am crescut-o ca pe dragul ochilor.
degeaba.
doar mi-a prefăcut iubirea.
și mi-am zis, ce rost, doar din gură să dai
să bei aerul cu gâlgâit ca și cum ți-ar intra de-adevăra-telea
ca și cum ursitoare bună ți-ar veni
numai pentru încăpățânarea de a-ți repeta nașterea în
fața pântecului
întreagă și cu mama.
și mi-am zis: luați fericirea asta.
cât mă trag pe mâini mă uit și la voi
din partea cealaltă a Styxului.

No hay comentarios:

Publicar un comentario