martes, 26 de julio de 2016

POEM(A) 1 de Alexandru Uiuiu traducido al español por Elisabeta Boțan


Alexandru Uiuiu



I


Venimos de las honduras del norte
Nos vestimos de blanco y con nuestros sueños
Salta la trucha en la orilla
-Soy Silesius y vengo del País de la Sombra
Soy el Dios del bosque y doy caza a todos aquellos que no se inclinan ante mí
Sus cuerpos quemados son ofrendas perfumadas  
Para árboles y flores
Venimos a traer el tronco de la vid
Que ha echado raíces en la herida del hombre
Para rodearlo tal corona y llenarle la copa
Con su propia sangre.
            -Soy el Dios del bosque- dijo Silenius, tensando su arco,
            Dueño de las tierras montañosas de Sombra de la Cruz
            Habitante de las altas bóvedas de ramas de abetos
¡Déjanos vivir!
             - Desde ahora viviréis eternamente,
 Dijo Dios soltando la flecha
 Que de repente los penetró a todos tres
 Cruzando sus corazones
               -¡Viviréis en árboles y flores, y a su tiempo
               También en las frutas! dijo triste, para sí.
                                                     Ámame tal como solo tú sabes
                                                     Suelta las ganas
                                                     De carne humana
                                                     Devórame
                                                     Y hazme pasar por raíces y savias…
Lo dices de forma teatral, irónicamente, dejando tu cabeza atrás
Acercando tus tiernos labios, entreabiertos-
Yo no hago más que soltar tu cintura
Y te caes en la suave hierba, allá donde una hormiga roja
Muerde con violencia tu cuello
                                                      ¡Qué cuentos te sabes tú!
Te levantas descontenta
Llevas un rictus en la cara, frotando el lugar de la picadura-
                                                        ¡¿Esos son cuentos, ejem?!
No.


Contactar con la traductora Elisabeta Boțan



I
  
Venim din străfundurile nordului
Ne înveşmîntăm în alb şi în visele noastre
Păstrăvul sare pe mal
            - Sînt Silesius şi vin din Ţara Umbrei
            Sînt Zeul pădurii şi-i vînez pe toţi cei ce nu mi se supun
            Trupurile lor arse sînt ofrande bine mirositoare
            Pentru arbori şi flori
Venim ca să aducem butucul viţei de vie
Care a prins rădăcini în rana omului
Pentru a-l înconjura ca o cunună şi a-i umple cupa
Cu propriu-i sînge.
            - Sînt Zeul pădurii - zise Silesius, încordînd arcul
            Stăpîn peste ţinuturile muntoase din Umbra Crucii
            Locuitor al bolţilor înalte de cetină
Lasă-ne să trăim!
-De acum veţi trăi veşnic,
Zise Zeul dînd drumul săgeţii
Care-i pătrunse dintr-o dată pe toţi trei
Traversîndu-le inimile
            -Veţi trăi în arbori şi flori, iar la vreme
            Şi-n fructe! spuse Zeul, trist, pentru sine.
                                               Iubeşte-mă cum ştii numai tu
                                               Dă drumul poftei
                                               De carne omenească,
                                               Devoră-mă
                                               Trece-mă în rădăcini, în seve…
Spui teatral, ironic, dîndu-ţi capul pe spate
Aducînd aproape buzele-ţi fragede, întredeschise -
Eu nu fac mai mult decît să te las de mijloc
Şi tu cazi în iarba moale, acolo unde o furnică roşie
Te muşcă violent de gît
                                               Ce poveşti mai ştii şi tu…! 
Te ridici nemulţumită
Cu o grimasă pe faţă, frecînd locul înţepăturii -
                                               Astea-s poveşti?! Hm?!
Nu.

          






 










No hay comentarios:

Publicar un comentario