lunes, 18 de abril de 2016

"pastiche" - "pastişă" de Mircea Petean






 Mircea Petean


12          
pastiche


Vuelvo a ti roto, amante tuyo, desconsolado, 
y el cuerpo oliendo a lo tuyo y a cálamo.
En el aire enrarecido que nos rodea
espejito, espejito  la luz chapoteará.

De ciénagas, sombras y caballos salvajes en Camargue
me echaba a perder, no como un aedo sino como Léon-Paul Fargue.
Toma mi cuerpo de viento, de fuego y fragancias ondeado,
querida Esmé, y apágalo en el agua viva de tu boca.

Las ásperas piedras solares machacan mi pecho,
y me corta los pasos del amargo aliento;
soy silencio estruendoso, para vestirte con él, eternamente,
mi dueña, de las órbitas brumosas, la descendente. 
Traducido al español por Elisabeta Boțan


12             
pastişă

Mă-ntorc la tine frânt, nemângâiat iubit al tău,
cu trupul mirosind a obligeană şi a tău.
În aerul rarefiat ce ne-nconjoară
va ropoti luminaoglindă-oglinjoară.

De mlaştini, umbre şi cai sălbatici în Camargue
mă prăpădeam, necum de un aed precum Léon Paul Fargue.
Ia-mi trupul vălurit de vânt, de foc şi de miresme
şi-n apa vie-a gurii tale stinge-l, dragă Esme.

Îmi sfarmă pieptul asprele pietre solare,
şi-mi prescurtează paşii amara răsuflare;
linişte vuindă-s, s-o îmbraci, de-a pururi,
stăpâna mea, coborâtoare din ceţoase cruguri.
Tradus în spaniolă de Elisabeta Boțan

No hay comentarios:

Publicar un comentario