martes, 26 de abril de 2016

”Et in arcadia ego” de Miguel Veyrat


Miguel Veyrat








Et in arcadia ego


Vântul îți târăște cântul
cu vocea lui de bestie 
imemorială. Prin rugii de mure lasă  frunze
din carnea smulsă
râului de umbre- rival
turbat al eternului, când viața
se oprește rămasă
în gât. Pentru că
știu pe de rost 
această moarte inventată
de noi într-o noapte întunecată,
vreau să fiu alungat din nou
din Paradis pentru a muri
liniștitdupă ce-mi agăț ca
un fir de păianjen strigătul 
rebel din abisul nimicului.
Poem tradus în română de Elisabeta Boțan





Et in arcadia ego

Arrastra tu canto el viento
con su voz de bestia
inmemorial. Deja en las zarzas hojas
de carne arrebatada
al río de sombras 
-rival
turbio de lo eterno, cuando la vida
se detiene obstruida
en la garganta. Porque
ya conozco de memoria
esta muerte inventada
por nosotros en una noche oscura,
quiero ser expulsado otra vez
del Paraíso para morir
tranquilo 
-tras colgar como hilo
de araña mi grito 
rebelde desde el abismo a la nada.
Poema traducido al rumano por  Elisabeta Boțan

No hay comentarios:

Publicar un comentario