domingo, 24 de mayo de 2015

”Un poem de iubire”-”Un poema de amor” de Marina Centeno (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)

Marina Centeno
(foto cortesía de la autora)







UN POEM DE IUBIRE

Eu dorm în sud
unde copacul crește în lipsuri
iar soarele rupe pielea cu galbenul său


Tu navighezi pe marea destinelor
savurezi sare prin toate colțurile
dezordonându-mi toată liniștea


Golește-mi noaptea 
în prelucrarea conductei libidoului meu
Deschide rănile
cu spadă de lumină și de infinit


Dalta ta mă dezarmează
și mă transform în piruetă pe ciocan 
pentru că sosești variabil la ceasuri
în cearcănele care se ivesc pe neașteptate
din cauza umedei insomnii


Merg spre primejdie legată
de curba închisă a exilului tău

Lunile sunt la ciclu
se pregătește calea

o taină a mării ce se revarsă în râu







UN POEMA DE AMOR

Yo duermo en el sur
donde el árbol crece desprovisto
y el sol rompe la piel con su amarillo

Tú navegas el mar de los destinos
paladeas la sal de los rincones
desordenando todos mis silencios

Vacíame la noche
en el labriego ducto de mi libido
Abre las llagas
con espada de luz y de infinito

Tu cincel me desarma
y me vuelvo cabriola en el martillo
porque llegas variable a los relojes
en las ojeras que surgen de improviso
por el insomnio húmedo

Sujeta voy hacia el peligro
por la curva cerrada de tu exilio

Menstrúan lunas
se prepara el camino

un sigilo de mar se revuelca en el río





jueves, 21 de mayo de 2015

”Levitación”-”Levitație”de Florea Miu (traducido al español por Elisabeta Boțan)

Florea Miu
(archiva personal del autor)




LEVITACIÓN 


¡Qué manos heladas puedes tener!
En este silencio
tus caricias se van a escuchar 
hasta el siguiente siglo.
Las aguas del espejo donde tú miras 
se vuelven gigantes banquisas
donde naufragarán los navegantes
del mañana.
En la noche de tu cuerpo
nunca se apagan las estrellas—
el instante se refleja en el instante
como se juntan los pasos conocidos
con los desconocidos
en un camino de nadie.
Continente habitado por ruiseñores
dormidos
en el abismo del sueño...



 LEVITAȚIE



Ce mîini îngheţate poţi să ai!
În tăcerea aceasta
mîngîierile tale se vor auzi
pînă în secolul următor.
Apele oglinzii în care tu priveşti
devin uriaşe banchize
unde vor naufragia navigatorii
de mîine.
În noaptea trupului tău
stelele nu se sting niciodată—
clipa se răsfrânge în clipă
cum se amestecă paşii cunoscuţi
şi cei necunoscuţi
pe o cale a nimănui.
Continent locuit de privighetori
adormite
în prăpastia visului…

"El mundo"-"Lumea"de Daniel Lăcătuș (traducido al español por Elisabeta Boțan)


Daniel Lăcătuș
 (fotografia din arhiva personală)









EL MUNDO



desde hace mucho tiempo el mundo me parece
una gruta gris
demasiado deseoso de ganancias
demasiado enamorado del chisme
perdió su fe desde hace mucho tiempo 
dejando atrás las ruinas
una blasfemia creada por el hombre
por su propia destrucción.
cuando sea mayor quizás 
haga de terrorista
con desvío de aviones
y toma de rehenes
tal como en el televisor
para asesinar en el nombre de Alláh
y morir en guerras santas


LUMEA


lumea de mult îmi pare
o grotă cenuşie
prea dornică de câştig
prea îndrăgostită de bârfă
și-a pierdut demult credința
lăsând în urmă ruinele
o blasfemie creată de om
pentru propria sa distrugere.
când voi fi mare poate
că voi face pe-a teroristul
cu deturnare de avioane
şi luare de ostatici
precum la televizor
ca în numele lui Alah să ucid
şi să mor în lupte sfinte

martes, 19 de mayo de 2015

”Aceste zile”-”Esos dias”de Paula Martínez Ruiz (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)

Paula Martínez Ruiz




ACESTE ZILE


Nu știu dacă e frigul de afară,
sau rigiditatea așternuturilor roase.
Nu știu dacă e suflarea uzată
ce invadează golul din casă.
Dacă sunt fisurile din propriul meu trup,
teama de uitare,
sau grija unui viitor incert.

Nu știu dacă sunt,
Nu știu dacă suntem, dacă am fost.
Nu știu dacă cel puțin va fi ceva.
Nu știu nimic.



ESOS DÍAS



No sé si será el frío de la calle,
o la rigidez de estas sábanas gastadas.
No sé si será este aliento usado
que invade los huecos de la casa.
Si las propias grietas de mi cuerpo,
el miedo al olvido,
o la inquietud de un mañana incierto.

No sé si soy,
No sé si somos, si fuimos.
No sé si será al menos.
No sé nada.



"El miedo"-"Frica"de Darie Ducan (traducido al español por Elisabeta Boțan)








EL MIEDO


El miedo se induce de por sí.
Cuando se hace mayor, hace glándula.
Cuando estaremos cansados, estaremos alrededor de él.
Cegados por la desesperación.
En sofás profundos en donde
las nalgas se volverán atávicas. 

Del libro Una rafia de mundano, Editorial Nico, 2015







FRICA


Se induce de la sine frica.
Când se face mare, face glandă.
Când vom fi obosiți, vom sta în jurul ei.
Orbiți de desnădejde.
În canapele adânci în care
fesele vor deveni atavice.

Din cartea O rafie de lumesc, Editura Nico, 2015

”Negând fenomenologia lui Descartes despre virtualitate”-”Negando la fenomenología de Descartes sobre la virtualidad”de Daniel Montoly (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)










NEGÂND FENOMENOLOGIA LUI
DESCARTES DESPRE VIRTUALITATE


Ating tastele
și apoi... nu mai exist.


Din cartea HÂRTII FURATE DE DINCOLO, Linden Lane Press/Colección Poesía, Fort Worth, TEXAS, 2015



NEGANDO LA FENOMENOLOGÍA DE
DESCARTES SOBRE LA VIRTUALIDAD


Tecleo
y luego... no existo.


Del libro PAPELES ROBADOS AL MÁS ALLÁ, Linden Lane Press/Colección Poesía,  Fort Worth, TEXAS, 2015

lunes, 11 de mayo de 2015

"Las manos"-"Mîinile"de Florea Miu (traducido al español por Elisabeta Boțan)



Florea Miu






LAS MANOS

¡La mano que se parece al campo
debe parecerse al campo!
¡La mano que alza ciudades
está bien que alce ciudades!
La mano que escribe
¡debe ser dejada a escribir!
¡Las manos son fortalezas mientras
en ellas
cantan manantiales y aves!
La mano alzando pirámides,
la mano parando los ríos,
la mano con un mar en la palma
es la misma que sabe cuidar
una flor,
o una mariposa en  un puerto,
en una estación de tren...
¡Tus manos acarician los arboles
tan hermoso;
mis manos acarician las nubes
hasta que encuentran la luz!










MÎINILE

Mîna care seamănă cîmpul
trebuie să semene cîmpul!
Mîna care înalţă oraşe
e bine să înalţe oraşe!
Mîna care scrie
trebuie lăsată să scrie!
Mîinile sînt cetăţi cîtă vreme
în ele
cîntă izvoare şi păsări!
Mîna înălţînd piramide,
mîna oprind fluviile în loc,
mîna cu o mare în palmă
e aceeaşi care ştie să îngrijească
o floare,
ori să fluture într-un port,
într-o gară…
Mîinile tale mîngîie arborii
atît de frumos;
mîinile mele mîngîie norii
pînă dau de lumină!




”Peisaj abstract”-”Paisaje abstracto”de Marina Centeno (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)

 Marina Centeno






PEISAJ ABSTRACT


”Eu trăiesc în Poezie, ies uneori ca să privesc lumea.”Elisabeta Boțan

Pentru Elisabeta și Bianca Boțan


Să urci pe curcubeu
fără a atinge norii sau ploaia
dintr-o realitate abstractă
ținând seama că absența 
leagă și separă persoanele
- chiar dacă asta poate părea atât de perplex-
și se înfioară locul unde unul calcă
se formează vârtejuri
la ridicarea prafului din deșert 
ca să ne dăm seama că existăm
că ne cuprinde un tot
că avem reflexe ca să deschidem ferestre
ca să intre noaptea cu licuricii săi
să invadeze colțurile cu umbre
pentru că nu suntem singuri
chiar și atunci când suntem goi
cineva ne îmbracă trupul
și ne acoperă rănile cu cuvinte
... atunci poemul se definește
înțelegem trecutul și prezentul 
fără teama învingerii sau a nereușitei
Mă doare un pic prezentul
și totuși încă mai găsesc motive în apă
(Forma colocvială de a privi lumea
și fabricarea unui peisaj sau a unui miraj)



PAISAJE ABSTRACTO

”Yo vivo en la Poesía, salgo de vez en cuando a mirar al mundo.”
Elisabeta Boțan

Para Elisabeta y Bianca Boțan


Subir al arcoíris
sin tocar a las nubes o a la lluvia
desde una realidad abstracta
teniendo en cuenta que la ausencia
ata y separa a las personas
-aunque esto parezca tan perplejo-
y se estremece el suelo que uno pisa
se forman torbellinos
al levantar el polvo del desierto
para darnos cuenta que existimos
que nos abarca un todo
que tenemos reflejos para abrir ventanas
para que entre la noche y sus luciérnagas
a invadir de sombras los rincones
porque no estamos solos
aún desnudos
alguien arropa nuestro cuerpo
y cubre las heridas con palabras
…entonces el poema se define
entendemos el antes y el ahora
sin temer a la derrota o al fracaso
Me duele un poco el presente
sin embargo aún encuentro motivos en el agua
(La forma coloquial de ver al mundo
y fabricar un paisaje o un espejismo)
Marina Centeno

De AS-PEREZAS

viernes, 1 de mayo de 2015

”Solo los silencios”-”Doar tăcerile”de Elena Liliana Popescu (traducido al español por Elisabeta Boțan)

Elena Liliana Popescu








SOLO LOS SILENCIOS

Al poeta déjale 
solo los silencios
del Silencio
que nace
de las palabras
La Palabra...





DOAR TĂCERILE


Lasă-i poetului
doar tăcerile
din Tăcerea
ce naște 
din cuvinte
Cuvântul...