miércoles, 18 de noviembre de 2015

”Nieva en Estambul” - ”Ninge la Istambul”de Carmen Focșa ( traducido al español de Elisabeta Boțan)




Carmen Focșa






NIEVA EN ESTAMBUL 


Nieva en Estambul y me asombro
Que justo a mí se me ha dado hallar este suceso
Una blanca voz, como un mundo bruscamente apareciendo,
Anuncia las noticias con despreocupación...


Y nadie sabe, que de hecho, apenas cae la nevisca como
Los ángeles aguantan difícilmente la respiración
Para que no se esfumen entre nosotros cientos de navíos 
Cargados de humo y miel.

Quién me creería que aún esta nevada
La presentí punzante, como un dolor en el costado
Que solo a medias es real  
Y cada átomo de nieve rompe el silencio de la luna
Dando la hora exacta en la ciudad del frío.
No quiero escucharla y por eso no te llamo en alto,
Me duermo de pie como los caballos
De otra forma, si te mirara, el aíre sangraría
Y desde allí el instante aún irrepetible empezaría.
Como si nunca hubiese nevado y la nieve
Se hace aún más pesada, aún más pesada
Como los cantos rodados hacía atrás, siempre atrás
Por muy arriba que yo los suba.

Soy el ojo gigante, despejado, al acecho, 
Y eso me basta, pues es demasiado
Por el frío o por el llanto mi lágrima es abrazadora 
Porque nieva demasiado tarde en Estambul.
Poema publicado en la revista cultural rumana ROMÂNIA LITERARĂ nr.23/7 junio de 2013


NINGE LA ISTANBUL

Ninge la Istanbul și mă mir
Că tocmai mie mi-e dat să aflu de-această-ntâmplare
O voce albă, ca o lume brusc apărând
Anunță știrile cu nepăsare...

Și nu știe nimeni că,de fapt,abia fulguie ca și cum
Îngerii-și țin cu greu răsuflarea
Să nu spulbere-ntre noi însutite corăbii
Încărcate cu miere și fum.

Cine m-ar crede că până și astă ninsoare
O presimțisem acut, ca pe-o durere în coaste
Doar pe jumătate adevărată
Și fiecare atom de zăpadă sparge liniștea lunii
Dând ora exactă-n cetatea de frig.
Nu vreau s-o aud și de aceea nu te strig,
Adorm precum caii-n picioare
Altminteri, dacă te-aș privi, aerul ar sângera
Și de-acolo ar începe clipa  încă nerepetată.
Parcă n-a mai nins niciodată și zăpada
Se face tot mai grea, tot mai grea
Precum bolovanul rostogolit înapoi, mereu înapoi
Oricât de sus l-aș urca.


Sunt ochiul uriaș, neadormit,la pândă
Și asta-mi ajunge, ba încă prea destul
De plâns ori frig mi-e lacrima arzândă
Că ninge prea târziu la Istanbul.
Această poezie a apărut în ROMÂNIA LITERARĂ nr.23/7iunie 2013

1 comentario:

  1. Muy bello. Gracias Elisabeta Botán por esta traducción y por transmitir la emoción de la autora.

    ResponderEliminar