jueves, 15 de octubre de 2015

”Anchetă asupra poeziei postmoderne” - ”Encuesta sobre la poesía postmoderna” de Olga del Carmen Becerra (traducción de Elisabeta Boțan)



--La revista cultural rumana CAFENEAUA LITERARĂ número 10/153, octubre, 2015, Año XII, revista mensual miembro ARPE y APLER, aloja en sus páginas la encuesta realizada por el escritor rumano Virgil Diaconu y la escritora española Olga del Carmen Becerra (páginas 24 – 25) que he traducido del español al rumano. (La revista se publica también en soporte de papel).
Elisabeta Boțan corresponsal desde España.


http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=category&layout=blog&id=664&Itemid=99

http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/images/pdf/2015/Cafenea/10/cafe101.pdf

--Revista culturală CAFENEAUA LITERARĂ, revistă lunară membră ARPE și APLER, numărul 10/153, octombrie, 2015, anul XII, găzduiește în paginile sale acheta realizată de scriitorul român Virgil Diaconu și scriitoarea spaniolă Olga del Carmen Becerra(paginile 26 – 27) pe care am tradus-o din spaniolă în limba română. (Revista se publică de asemenea și pe suport de hârtie.)
Elisabeta Boțan corespondent din Spania. 


http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=category&layout=blog&id=664&Itemid=99

http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/images/pdf/2015/Cafenea/10/cafe101.pdf



Portada de la revista que se publica
en soporte de papel




Anchetă asupra poeziei postmoderne

OLGA DEL CARMEN BECERRA


1. În ţările occidentale şi îndeosebi în America de Nord se vorbeşte sau s-a vorbit despre poezia postmodernă.

Da. Cred că fenomenul de globalizare impune anumite tendințe în poezie.

Este acest tip de poezie prezent în ţara dumneavoastră? Se poate spune că poeţii din ţara dv. sau numai o parte din ei s-au sincronizat cu poezia postmodernă americană/occidentală?

Dacă se consideră că mintea umană e un produs al experiențelor și al timpului în care se trăiește, logic ar fi să credem că toți suntem oarecum conectați, chiar dacă nu suntem conștienți de acest fenomen.


Credeţi în sincronizare?
Dacă prin sincronizare se înțelege simultaneitatea diferitelor fenomene în timp, cred că acest fapt se poate observa zilnic.


Este poezia sincronizată cu modelul poetic postmodern american o poezie de valoare, performantă?
Nu înțeleg prea bine această întrebare. Dacă sincronizarea înseamnă simultaneitate, întrebarea se referă  la un model… această formulare mi se pare oarecum contradictorie, dacă este vorba despre o sincronizare reală prin felul de a înțelege și de a scrie poezie, ea poate exista între poeți diferiți care trăiesc în locuri diferite. Poate fi considerată la nivel înalt când semnul lingvistic pierde relația semantică și îi permite cititorului să aibă alte perspective de interpretare.   


2. În universităţile dv. se predau cursuri despre poezia postmodernă?

Poezia este foarte devalorizată. Cred că predarea ei se face se face doar la profilele de filologie. Din câte am înțeles, epoca posmodernismului ocupă un loc important în planul de învățământ și trezește interesul într-o mare măsură în rândul studenților.

3. Este poezia postmodernă mai bine primită decât alte tipuri de poezie?


Fiecare gen de poezie este produsul unei epoci și a unei mentalități. Evident, în actualitate, fiecăruia i se dă importanța pe care o merită.

Ce pondere are poezia postmodernă în poezia contemporană din ţara dumneavoastră?

Poeții postmoderni continuă să fie de referință pentru tineri. Însă trebuie înțeles că dacă poezia e prin ea însăși un fenomen minoritar, poezia postmodernă reduce și mai mult acest procent, deoarece, uneori, solicită mai mult efort din partea cititorului.


4. Cum definiţi poezia postmodernă?


Carlos Bousoño a desvoltat un concept  de poezie”postcontemporană”, atribuind-i unele caracteristici care mai târziu au fost relaționate cu postmodernitatea, cum ar fi folosirea limbajului vulgar și familiar, realismul și camuflarea individului.



Ce caracteristici (trăsături) are ea?

Conceptelor lui Bousoño ar trebui să li se adauge și acela că nu sunt texte stabile. Abandonează semnificațiile  obișnuite. Aspiră să atingă multidimensionalitatea printr-un  limbaj care schimbă semnificațiile și care poate ajunge la contradicții, la tensiunea textului sau la ironie. Jocul intertextual este scos în evidență iar unii zic că este o poezie care se ajută uneori de palimsest și pastișă. Poetul este produsul unei societăți aflate în criză, al unor valori aflate și ele în criză, de care nu scapă nici limbajul iar arbitrarietea sa este pusă la îndoială.
Metapoezia sau poezia care vorbește despre ea însăși care devine propia sa referință, este o altă caracteristică. 
Semnul lingvistic rămâne fără un punct de reper real și prin urmare își pierde semnificația. Pentru unii poeți postmoderni această”pierdere”se identifică cu moartea, aceia în care existențialismul se evidențiază cu claritate.



5. Mai are poezia postmodernă vitalitate, sau este o poezie consumată, depăşită? Este ea o poezie a trecutului?



Multe dintre aceste nume sunt de actualitate, la fel ca multe dintre semnificațiile tematice prin care este reprezentată chestiunea limbajului ca un cod care acum nu mai are  valoare. Tănărul cititor pare să înțeleagă mai mult acest tip de poezie. În fața crizei economice, punctele sale de reper se șterg și se poate observa un paralelism de situații în care acești poeți care nu mai speră în viitor și pornesc de la dezamăgire.


6. Daţi-ne câteva nume de poeţi postmoderni importanţi din ţara dv.



Gabriel Celaya, Blas de Otero, Ángel González, Claudio Rodríguez. Căutând să mă informez, observ că schimbarea de la modernitate la postmodernitate a fost dezbătută pe larg și în alte țări. Însă în Spania această dezbatere este ceva mai recentă. Într-un articol P. Devicki semnealează că există indicii de postmodernitate în ”Fiii mâniei” de Dámaso Alonso, în poemul Insomnie sau Perfecțiune de Jorge Guillén.
Pe de altă parte, cred că în această categorie ar putea intra  poeți ca José Hierro, Gloria Fuertes, Pere Gimferrer, José Ángel Valente și Francisco Brines.




7. Dacă nu credeţi în poezia postmodernă, în ce altă poezie credeţi? Încercaţi să definiţi, să precizaţi înţelesul poeziei în care credeţi.


 A crede sau a nu crede în poezie? Mi se pare interesantă această prezentare. Aș putea să mă identific cu un autor sau cu un poem, astfel că poezia mă face să vibrez într-un fel atât de neașteptat, și funcționează ca un catalizator, ca un catarsis sau ca o purificare. Cred că poezia se naște legată de căutările umane, ceea ce constituie luminile și umbrele esenței sale. Ne ajută să ne construim sau să decădem. Ca și cum am privi din alte perspective sau cu alți ochi aceeași realitate. Poezia, ca și literatura sau arta, în general, sunt urmările unui timp, al unui spațiu șau al unor situații. Unei perioade de ”clasicism” îi urmează o altă perioadă de răzvrătire și schimbare. În ultima vreme, este evident, că amândouă tendințele se împacă sau se succed cu repeziciune, ceea ce face ca poezia să se regenereze și să capete dimensiuni necunoscute până acum.

8. Oferiţi-ne mai jos un poem pe care îl socotiţi de excepţie. El poate avea orice autor. 




VIAȚĂ de José Hierro

Paulei Romero

La urma urmei, totu-a fost nimic
chiar dacă fusese totul într-o zi.
După nimic, sau după tot
Am aflat că totul nu era decât nimic.

Strig”Tot!”, iar ecoul zice ”Nimic!”
Strig ”Nimic, și ecoul zice ”Tot!”
Știu acuma că nimicul era totul,
și totul nu era decât cenușă de nimic.

Nimic nu mai rămâne din ce a fost nimic.
(Iluzie a fost ce eu credeam că-i totul
și că, în fond, era nimicul.)

Ce mai contează că nimicul e nimic
și că mai mult nimic va fi, la urma urmei,
după atâta tot pentru nimic.



Anchetă realizată de Virgil DIACONU
Traducere de Elisabeta BOȚAN 


 
Página de la revista que se publica
en soporte de papel
 
Página de la revista que se publica
en soporte de papel







Encuesta sobre la poesía postmoderna
OLGA DEL CARMEN BECERRA


1. En los países occidentales y sobre todo en los países de América del Norte se habla o se ha hablado sobre la poesía postmoderna. ¿Cree que este tipo de poesía está presente en su país? Sí. Con el fenómeno de la globalización es difícil escapar de ciertas tendencias.  ¿Se podría decir que los poetas de su país o solo una parte de ellos están sincronizados con la poesía postmoderna americana u occidental? Si tomamos la mente humana como el producto de experiencias y tiempo en el que toca vivir, lo lógico es pensar que todos estemos unidos de alguna manera. Otra cosa es que esa unión sea algo consciente. ¿Cree usted en la sincronización? Si con sincronización entendemos la coincidencia en el tiempo de diferentes fenómenos, es un hecho que podemos observar cada día.  ¿Se puede decir que la poesía sincronizada con el modelo poético postmoderno americano es una poesía de alto nivel? No entiendo bien la pregunta. Si la sincronía es coincidente, en la pregunta hay un referente y se habla de un modelo… ese planteamiento me parece un poco contradictorio si se da una verdadera sincronía en la que un modo de entender y de escribir poesía se puede estar dando a la vez entre distintos poetas en diferentes partes del mundo. Se puede considerar de alto nivel en cuanto a que vacía al signo lingüístico de su relación semántica y abre perspectivas a la interpretación del lector.

2. ¿Se dan clases sobre la poesía postmoderna en las universidades de su país? Las letras están muy devaluadas. Creo que sólo se contempla su enseñanza en las carreras de Filología. La época de la posmodernidad, entra de lleno en los planes de estudio y a mi entender, despierta mucho interés de los alumnos.

3. ¿Es mejor recibida la poesía postmoderna que otros tipos de poesía? Cada género de poesía es producto de una época y de una mentalidad. Evidentemente es el tiempo presente el que le da la merecida importancia. Pero no hay que olvidar que la poesía debe ser conocedora de una tradición -tanto en su vertiente culta como popular- en la que se basa y se sustenta bien sea para seguir unas normas clásicas o para repudiarlas.  

¿Qué peso/ importancia tiene la poesía posmoderna en la poesía contemporánea de su país? Los poetas posmodernos siguen siendo referentes para los jóvenes. Pero hay que entender que si ya la poesía de por sí es un fenómeno de minorías, la poesía posmoderna reduce aún más ese número porque en ocasiones exige un esfuerzo extra por parte del lector.

4. ¿Cómo define la poesía postmoderna? Carlos Bousoño desarrolló el concepto de poesía «postcontemporánea», atribuyéndole algunas características que posteriormente se relacionaron con la postmodernidad como son el empleo del lenguaje vulgar y familiar, el realismo, y el enmascaramiento del individuo.

 ¿Qué características tiene ella?
A las ideas de Bousoño habría que añadir que los textos no son estables. Abandonan sus significados habituales. Aspiran a alcanzar una multidimensión a través de un lenguaje que se renueva de significados y que puede acudir a las contradicciones, a la tensión textual, a la ironía. El juego intertextual se pone de manifiesto y hay quienes hablan de que es una poesía que en ocasiones se ayuda del palimpsesto y del pastiche. El poeta es producto de una sociedad en crisis, de unos valores en crisis a los que no escapa el lenguaje y su arbitrariedad que se ponen en entredicho.
Otra característica es la metapoesía o la poesía que habla de sí misma que se convierte en su propio referente.
El signo lingüístico se queda sin referencia real por lo que pierde su significado. Esa “vaciedad” se identifica con la muerte para algunos poetas posmodernos, en los que el existencialismo se pone claramente de manifiesto.

5. ¿Cree que la poesía postmoderna aún tiene vitalidad o es una poesía consumida,  pasada? ¿Es ella una poesía del pasado?
Muchos de esos nombres están de rabiosa actualidad, así como muchas de sus claves temáticas entre las que se replantean la cuestión del lenguaje como un código ya no válido. El lector joven parece entender mucho más este tipo de poesía. Ante la crisis económica, sus referentes se borran y se puede ver un paralelismo de situación con la de esos poetas que ya no tienen confianza en un futuro y que parten del desencanto.

Me gustaría conocer algunos nombres de poetas postmodernos importantes de su país.. Gabriel Celaya, Blas de Otero, Ángel González, Claudio Rodríguez. Busco información y parece que el cambio de modernidad a posmodernidad ha sido ampliamente debatido en otros países. Sin embargo en España es un debate relativamente reciente. En un artículo de P. Devicki, señala que ya hay indicios de posmodernidad en “Hijos de la ira” de Dámaso Alonso, en su poema Insomnio o Perfección de Jorge Guillén.
Por otro lado, también podrían encajar poetas como José Hierro, Gloria Fuertes, Pere Gimferrer, José Ángel Valente y Francisco Brines.

7. ¿Si no cree en la poesía postmoderna en qué otro tipo de poesía cree?
Intente definir el sentido de la poesía, precisar el sentido de la poesía en la cual cree. ¿Creer o no creer en la poesía? Me parece curioso el planteamiento. Puedo identificarme más con un autor o con un poema o, a través de ella,  llevar mis emociones que no esperaba. En ese sentido, me sirve de catalizadora o me funciona como catarsis o limpieza. Creo que la poesía nace muy unida a las inquietudes humanas, a lo que constituyen las luces y las sombras de su esencia. Nos ayuda a construirnos o a deshacernos. A contemplar desde otras perspectivas o con otros ojos la misma realidad. La poesía, así como la literatura o el arte en general son hijos de un tiempo, de un espacio y unas circunstancias. A una época de “clasicismo” le sigue otra de rebeldía y renovación. Es evidente que en los últimos tiempos ambas tendencias conviven o se suceden de una manera vertiginosa y esto ayuda a que se regenere y cobre unas dimensiones hasta ahora desconocidas.

8. Sugiera para los lectores un poema que le parezca excepcional. No importa el autor.


VIDA de José Hierro

A Paula Romero

Después de todo, todo ha sido nada,
a pesar de que un día lo fue todo.
Después de nada, o después de todo
supe que todo no era más que nada.

Grito «¡Todo!», y el eco dice «¡Nada!».
Grito «¡Nada!», y el eco dice «¡Todo!».
Ahora sé que la nada lo era todo,
y todo era ceniza de la nada.

No queda nada de lo que fue nada.
(Era ilusión lo que creía todo
y que, en definitiva, era la nada.)

Qué más da que la nada fuera nada
si más nada será, después de todo,
después de tanto todo para nada.


Encuesta realizada por Virgil DIACONU
Traducción de Elisabeta BOȚAN



1 comentario:

  1. “Poezia postmodernă este de referinţă pentru tineri.” Nu sunt de acord. E ca şi cum ai spune, că subcultura se vinde mai bine ca orice azi, unde mai pui, că e gratis. E ca şi cum ai spune, că divertismentul de prost gust are trecere, însă nu oferi o alternativă. Încă din copilărie înveţi “poezii”, care de fapt sunt nişte rânduri cu rimă, iar când ajungi să te întâlneşti cu adevărata poezie, nu o înţelegi. Consider poezia o formă elevată a sinelui. Restul e vorbă goală.

    ResponderEliminar