lunes, 28 de septiembre de 2015

”Metastază 16” - ”Metástasis 16” de Luis Tamarit (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)

 Luis Tamarit







METASTAZĂ 16


Cuvintele stăruie în rostirea nerostitului pietrele arată durerea
corpurilor

Fiecare umbră e o lumină incompletă o pasiune îndoliată

Un schimb de perspectivă în spațiu și timp



METASTASIS 16



Las palabras se empeñan en decir lo indecible las piedras muestran el dolor de
los cuerpos

Cada sombra es una luz incompleta una pasión enlutada

Un cambio de perspectiva en el espacio y el tiempo

sábado, 26 de septiembre de 2015

"Metastază 3" - "Metástasis 3" de Luis Tamarit (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)



Luis Tamarit









METASTAZĂ

 3


Fiecare corp exprimă o existență neterminată fiecare generație dispare
incompletă

Culoarea fericirii nu reflectă locul unde suntem

Nici poemul corpului corpul poemului




METÁSTASIS

3


Cada cuerpo expresa una existencia inacabada cada generación desaparece 
incompleta

El color de la dicha no refleja el lugar donde somos

Tampoco el poema del cuerpo el cuerpo del poema

viernes, 25 de septiembre de 2015

"Qué nos queda" - "Ce ne rămâne” de Carmen Focșa. "Apresurados"-"Grăbiți”de Carmen Focsa. Traducción de rumano a español por Elisabeta Boțan.

Carmen Focșa





QUÉ NOS QUEDA

Que nos queda más que el orgullo
De las supuestas lagrimas, redondas, cortando su lugar en el cielo
Los brillos, ay, relativos, reflectando, como mucho
El espíritu del ave muerta en el huevo...
Y me digo todo eso con los mismos sonidos
Como si me hubiese vestido con atuendos
Del cofre de los bisabuelos 
En cuyo tímido aroma ya no cree
Nadie.
Contactar con la traductora Elisabeta Boțan




https://www.facebook.com/1472077129704131/videos/vb.1472077129704131/1657741677804341/?type=2&theater

CE NE RĂMÂNE

Ce ne rămâne altceva decât fala
Pretinselor lacrimi, rotunde, tăindu-și locul în cer
Lucirile, vai, relative, reflectând, cel mult
Duhul păsării moarte în ou...
Și toate-acestea mi le spun cu aceleași sunete
De parcă m-aș îmbrăca în straie
Din lada de zestre a străbunicilor
În a cărei sfielnică aromă nu mai crede
Nimeni.

jueves, 24 de septiembre de 2015

"Entrada I" - "Intrare I" de Nina Vasile (traducido al español por Elisabeta Boțan)

Nina Vasile









ENTRADA I



El entrecruzamiento de las cuchillas en el centro de la carne

las hojas se estiran 
tal inmersión entre ventanas
en  la capa de sombras bajo la piel – una camilla
en el pasillo aislado.




INTRARE I


Întretăierea lamelor în centrul de carne
frunzele se întind
asemenea scufundare între ferestre
în stratul de umbre sub piele – targă
în culoarul izolat.

martes, 22 de septiembre de 2015

”Metastază 2” - ”Metastasis 2” de Luis Tamarit (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)

Luis Tamarit






METASTAZĂ


2


Adevărul poemului hrănește un foc ce nu se mistuie înăuntrul ochilor

Incendiul unde ard la nesfârșit toate pădurile

Încă mai e corp pentru durere grăbește-te



METÁSTASIS
2



La verdad del poema alimenta un fuego que no se consume en el interior de los 
ojos

Incendio donde arden sin cesar todos los bosques

Apresúrate aún queda cuerpo para el dolor


lunes, 21 de septiembre de 2015

”Metastază 1” - ”Metastasis 1” de Luis Tamarit (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)

Luis Tamarit




METASTAZĂ


1


Adevăratul poem e o viziune și un rug în flăcări la miez de noapte

A nu ține seama de nuanță duce la orbire

Nu va fi jumătatea luminii dublul unei umbre




METÁSTASIS 

1



El verdadero poema es una visión y una zarza en llamas en mitad de la noche

No prestar atención al matiz conduce a la ceguera

La mitad de la luz no será de una sombra el doble

sábado, 19 de septiembre de 2015

Poem(a) de Daniel Vorona (traducido al español por Elisabeta Boțan)

Daniel Vorona





POEMA



estoy lucido (no te encuentro)
entre esos minerales
.
: hoy por la mañana he alimentado con pan y tatuajes a los gorriones 
pero no lo bastante es solo por un tiempo con los dos pies en un
calcetín Dios me miró y se olvidó de mi



POEM

sunt lucid (nu te găsesc)
printre aceste minereuri
.
: azi-dimineaţă am hrănit vrăbiile cu pâine și cu tatuaje
dar nu îndeajuns ci doar pentru o vreme cu amândouă picioarele într-un
singur ciorap Dumnezeu s-a uitat la mine și m-a uitat

jueves, 17 de septiembre de 2015

Poem(a) de Daniel Vorona (traducido al español por Elisabeta Boțan)

 Daniel Vorona








POEM


me inclino ante el hierro vivo sin tocarlo entre vidrieras
.

: llevo un leño  sobre los hombros en lugar de cabeza viene
un hacha y no da el buenos días en el rodamiento (camino hacía el monasterio quizás)
mi cielo baja cada vez más alto

POEMA



ma înclin fierului viu printre vitralii nu îl ating
.
:port pe umeri o buturugă în loc de cap vine
un topor nu dă buna ziua în rostogolire (probabil în drum spre mănăstire)
cerul meu se scoboară din ce în ce mai sus

martes, 15 de septiembre de 2015

"Ancheta asupra poeziei postmoderene" - " Encuesta sobre la poesía postmoderna" Virgil Diaconu y Angélica Santa Olaya (traducción al rumano Elisabeta Boțan corresponsal desde España)


--La revista cultural rumana CAFENEAUA LITERARĂ número 9/152, septiembre, 2015, Año XII, revista mensual miembro ARPE y APLER aloja en sus páginas la encuesta realizada por el escritor rumano Virgil Diaconu y la poeta mejicana Angélica Santa Olaya (páginas 24 – 25) que he traducido del español al rumano. (La revista se publica también en soporte de papel).

Elisabeta Boțan corresponsal desde España.
--Revista culturală CAFENEAUA LITERARĂ, revistă lunară membră ARPE și APLER, numărul 9/152, septembrie, 2015, anul XII, găzduiește în paginile sale acheta realizată de scriitorul român Virgil Diaconu și poeta mexicană Angélica Santa Olaya (paginile 26 – 27) pe care am tradus-o din spaniolă în limba română. (Revista se publică de asemenea și pe suport de hârtie.)
Elisabeta Boțan corespondent din Spania.









Angélica Santa Olaya, născută în Mexic, 1962. 
Licențiată în Jurnalism și Comunicare, profesoară de Istorie și Etnoistorie, la Escuela Nacional de Antropología e Historia (ENAH) și la  Universidad del Claustro de Sor Juana.
Experiență în radio, televiziune, presă scrisă și teatru.
Membru al Societății Generale de Scriitori din Mexic (SOGEM) și al Catalogului de Scriitori din Mexic al Institutului Național de Bellas Artes (INBA); a făcut parte din juriul mai multor concursuri importante de poezie din Mexic. 
Premiul întâi la două concursuri de proză scurtă pentru copii, în Mexic;  locul V la Concursul Internațional de Poezie”Victoria siempre” din Argentina. 
A publicat unsprezece cărți, cea mai recentă fiind 69 Haiku, ediție bilingvă, spaniolă-arabă, Ed. Alfalfa, Madrid, 2014.
Parte din scrierile sale au fost traduse în română, portugheză, italiană, arabă și catalană.



1. În ţările occidentale şi îndeosebi în America de Nord se vorbeşte sau s-a vorbit despre poezia postmodernă. Este acest tip de poezie prezent în ţara dumneavoastră? Se poate spune că poeţii din ţara dv. sau numai o parte din ei s-au sincronizat cu poezia postmodernă americană/occidentală? Credeţi în sincronizare? Este poezia sincronizată cu modelul poetic postmodern american o poezie de valoare, performantă?
Da, eu înțeleg postmodernismul din două ipostaze diferite. Una, ca un curent literar al sec. al XX-lea care a lăsat în urma sa modernismul sec. al XIX-lea și care căuta să rupă individualismul și formele estetice vechi. Celălalt, cum ar fi poezia, literal, postmodernă contemporană, a sec. al XX-lea, care se prezintă cu apariția mijloacelor electronice (calculatorul, internetul, telefonul mobil, etc.) ca mijloace de exprimare și ca suport de comunicare, dar și al crizei economice, sociale și morale ale capitalismului. Și mă refer în cea mai mare măsură la cea din urmă.

Cred în sincronizarea din punct de vedere al globalizării -termen postmodern- care, la apariția rețelelor de comunicare, contagiază de asemenea, prin intermediul lor, degradarea, nemulțumirea și criza umană a diferitelor societăți ale lumii actuale. Aș zice, că eu cred în sincronizare însă nu ca o formă egală de expresie pentru că fiecare societate are particularitățile sale și se exprimă ca atare; dar cred în ea, ca un grup de ființe care, în mai multe părți ale lumii mai apropiate sau mai îndepăratate, suferă din cauza acelorași probleme politice, economice și morale și folosesc aceleași medii noi de expresie și de comunicare. Nivelul înalt al dezvoltării tehnologice din ultima vreme nu este direct proporțional cu nivelul calității poeziei postmoderne care se creează acum. De fapt, cred că se întâmplă exact invers. Instrumentele tehnologice și cibernetica au oferit noilor generații un mijloc de apropiere, de individualizare -aș spune eu că până la banalizare- expresia lor, de cele mai multe ori este efemeră, la fel ca mijloacele pe care le oferă internetul. Asta creează o pierdere a semnificației și a profunzimii expresiei poetice mai interesată de formă decât de conținut; cum ar fi o serie, literal, de mesaje atât de reci și lipsite de emoție ca acest mijloc prin care se transmit. Nu spun că asta se întâmplă în toate cazurile, nu vreau și nici nu aș putea să generalizez, însă o mare parte dintre tinerii poeți din Mexic crează o astfel de poezie cu caracter tehnologic atât în conținut cât și ca formă, care duce, chiar la fragmentarea limbajului creând mesaje fără înțeles. Sau, mai bine zis, fără o altă alternativă decât fragmentarea și depersonalizarea postmodernă a ființei umane efemere, produsul postmodernismului instantaneu și fără memorie. Mijloacele electronice sunt instrumente foarte utile și trebuie folosite, însă trebuie recuperate înțelegerea, cugetarea și autocritica. Dacă nu, această poezie va fi atât de efemeră ca însăși propunerea ideologică și materialul care o generează.



2. În universităţile dv. se predau cursuri despre poezia postmodernă?
Da, bineînțeles că se învață despre autorii postmoderni ai sec. al XX-lea, și, în plus, se organizează colocvii și seminare care abordează postmodernismul contemporan, ceea ce este foarte important deoarece face ca noile generații de poeți și studenți la literatură să reflecteze.

3. Este poezia postmodernă mai bine primită decât alte tipuri de poezie? Ce pondere are poezia postmodernă în poezia contemporană din ţara dumneavoastră?

Poezia postmodernă din sec. al XX-lea încă este valorată de generațiile dinaintea anilor șaptezeci. În schimb, tinerii creatori sunt mai ocupați cu producerea poeziei decât cu citirea istoriei literaturii. Drept urmare, greutatea sau valoarea, depinde de public sau de cititori. Bineînțeles că tinerii sunt principalii cititori și consumatori -literal vorbind- ai poeziei postmoderne. Și aceeași tineri desconsideră expresia poetică a generațiilor mai înaintate în vârstă, ca cea din care fac și eu parte. Este vorba de o chestiune a generației, logică până la un anumit punct, însă dacă nu sunt conștienți vor ajunge să genereze cantități uriașe și efemere de poezie care, la fel ca și postările din rețelele sociale și din internet, se vor pierde cu repeziciune în infinit fără a da timp la reflecție.

4. Cum definiţi poezia postmodernă? Ce caracteristici (trăsături) are ea?

Am spus mai înainte, că poezia postmodernă contemporană este o poezie care, din punct de vedere formal, folosește instrumente și termeni conceptuali ai tehnologiei moderne. Dar care, de asemenea, este învăluită în aceeași izolare, fragmentare, individualizare, instantaneitate, degradare și lipsă a memoriei și reflectării ce caracterizează individul postmodern. În mod cert, este logic. Fiecare societate produce, ideologic, ceea ce determină condițiile sale materiale și invers. O societate caracterizată de preponderența lucrurilor materiale și comerciale înlocuind importanța și valorile umane, ajunge să producă mesaje care reflectă această ființă dezorientată căreia îi este greu să privească în jurul său pentru că este prea închisă în ea din cauza propriei crize.



5. Mai are poezia postmodernă vitalitate, sau este o poezie consumată, depăşită? Este ea o poezie a trecutului?


Poezia postmodernă a sec. al XX-lea deja face parte din trecut, însă pentru asta nu trebuie devalorizată și uitată. Pe când poezia postmodernă a sec. al XXI-lea, în Mexic, în acest moment, a ajuns la apogeu. Cred că va rămâne pentru multă vreme -atâta timp cât va fi necesar ca țara să iasă din criza politică, economică și morală în care se află- ca poezia mexicană să ia o altă întorsătură și să se revină la reflecția care produce semnificația universală pe care transcendența o oferă poeziei. Cert este că poezia posmodernă contemporană este de asemenea necesară sistemului corupt. Există o simbioză inevitabilă care trebuie conștientizată și învinsă de gândirea reflexivă a omului și a modului său de a se comporta nu doar poetic, la nivel intelectual vorbind, ci concret; în materialitate.



6. Daţi-ne câteva nume de poeţi postmoderni importanţi din ţara dv.

Enrique González Martínez, Ramón López Velarde, José Juan Tablada. Cât despre cei contemporani îi las pe ei înșiși să se clasifice.




7. Dacă nu credeţi în poezia postmodernă, în ce altă poezie credeţi? Încercaţi să definiţi, să precizaţi înţelesul poeziei în care credeţi.


 Cred în folosirea mijloacelor tehnologice moderne într-un mod justificat, rezonabil și conștient. Eu însămi le folosesc pentru a crea și a difuza literatura. Ceea ce vreau să semnalez este lipsa autocriticii și a reflecției în ceea ce privește poezia, din punct de vedere universal și atemporal. Prin urmare, cred că acea poezie care, fără să conteze care este mijlocul tehnologic pe care îl folosește, se susține prin ea însăși dincolo de lipsa acestor mijloace efemere și chiar dincolo de absența propriului său creator. Dacă nu, va trebui să acceptăm că cultura este ca o rafală de vânt care trece, o avem, sau nu, și se pierde în infinitul uitării. Acest fapt implică, în mod necesar, reflecție asupra semnificației și al finalității a ceea ce se dorește să se transmită. Chiar dacă poezia este, uneori, un suflu de inspirație, munca necesară  posterior din partea scriitorului trebuie să conțină, în afara revizuirii și al corectării sale, o cugetare personal, minimul din ceea ce dorim să transmitem cititorilor. Din această reflecție rezultă alegerea versurilor, a cuvintelor, a tăcerilor, etc. Tot timpul alegem și am impresia că omul contemporan se obișnuiește să nu aleagă, sau să aleagă tot mai puțin de fiecare dată, lăsând gândirea să hotărască și se comporte în fluxul ireflexiv și accelerat al societății actuale. E posibil ca în viitor instrumentele tehnologice de azi să fie mai dezvoltate, însă acest fapt nu ar trebui să afecteze capacitatea de gândire, de reflecție și conștiința oamenilor care le folosesc.

8. Oferiţi-ne mai jos un poem pe care îl socotiţi de excepţie. El poate avea orice autor. 





Epopeea lui Ghilgameș. Este un poem care a fost scris pe tăblițe de lut cu unelte de lemn, iar conținutul său, profund și uman, continuă să fie de actualitate.

Anchetă realizată de Virgil DIACONU
Traducere din limba spaniolă Elisabeta BOȚAN 


 



















 
 Angélica Santa Olaya
Poeta mexicana


Encuesta sobre la poesía postmoderna

1. En los países occidentales y sobre todo en los países de América del Norte se habla o se ha hablado sobre la poesía postmoderna. ¿Cree que este tipo de poesía está presente en su país? ¿Se podría decir que los poetas de su país o solo una parte de ellos están sincronizados con la poesía postmoderna americana u occidental? ¿Cree usted en la sincronización? ¿Se puede decir que la poesía sincronizada con el modelo poético postmoderno americano es una poesía de alto nivel?

Sí, yo entiendo el posmodernismo desde dos diferentes vertientes. Una, como la corriente literaria del siglo XX que dejó atrás al modernismo, del siglo XIX y que buscaba romper con el individualismo y las formas estéticas antiguas. Y, otra, como la poesía, literalmente, posmoderna contemporánea, del siglo XXI, que está presente en México sobre todo en las generaciones jóvenes quienes han nacido y convivido no sólo con el advenimiento de los medios electrónicos de comunicación (las computadoras, la internet, los teléfonos móviles, etc.) como medios de expresión y soporte comunicacional, sino con la crisis económica, social y moral del capitalismo. Y a esta última es a la que me referiré en mayor grado.

Creo en la sincronización desde el punto de vista de la globalización –término posmoderno- la cual, al crear redes comunicativas, contagia también, a través de ellas, la desazón, el descontento y la crisis humanitaria de las diferentes sociedades del mundo actual. Es decir, creo en la sincronización no como una exacta forma igualitaria de expresión porque cada sociedad es particular y en esa medida se expresa; pero sí como un conjunto de seres que, en muchas partes del mundo lejanas o cercanas, padecen los mismos males políticos, económicos y morales y que comparten los mismos nuevos medios de comunicación y expresión. El alto nivel del desarrollo de la tecnología en los últimos tiempos no es directamente proporcional al nivel de calidad de la poesía posmoderna que se está creando. De hecho, creo que es exactamente lo contrario. Las herramientas tecnológicas y la cibernética han dado a las nuevas generaciones un medio para inmediatizar, individualizar –y diría que hasta para banalizar- sus expresiones, las más de las veces efímeras, tal como los medios internéticos son. Ello crea una pérdida en el sentido y profundidad de la expresión poética preocupada más por la forma que por el contenido; así como una serie, literal, de mensajes tan fríos y faltos de emoción como el mismo medio de comunicación que lo transmite. No digo que esto suceda en todos los casos, no deseo ni puedo generalizar, pero una gran parte de los poetas jóvenes en México están creando poesía de esta forma tecnologizada no sólo en la forma sino también en el contenido, que lleva, incluso, a fragmentar el lenguaje creando mensajes sin sentido. O, mejor dicho, sin otro sentido más que la misma fragmentación y enajenación posmoderna del ser humano efímero, instantáneo y sin memoria producto del posmodernismo. Los medios electrónicos son herramientas utilísimas y hay que aprovecharlas, pero es imprescindible recuperar el sentido, la reflexión y la autocrítica. De lo contrario, tal poesía será tan efímera como la misma propuesta ideológica y material que le da origen.

2. ¿Se dan clases sobre la poesía postmoderna en las universidades de su país?

Sí, por supuesto que se revisan a los autores posmodernos del siglo XX y, además, se realizan coloquios y seminarios que abordan el posmodernismo contemporáneo, lo cual es muy importante porque conduce a la reflexión en las nuevas generaciones de poetas y estudiosos de la literatura.

3. ¿Es mejor recibida la poesía postmoderna que otros tipos de poesía?
¿Qué peso / importancia tiene la poesía posmoderna en la poesía contemporánea de su país?

La poesía posmoderna del siglo XX es todavía valorada por las generaciones de antes de los años setentas. No así, los jóvenes creadores están más ocupados en la producción que en la lectura de la memoria histórica de la literatura. Por lo tanto, el peso o la valoración, depende del público o lectores. Por supuesto que los jóvenes son los principales lectores y consumidores –literalmente hablando- de la poesía posmoderna contemporánea. Y por supuesto que esos mismos jóvenes desdeñan la expresión poética de las generaciones más añosas, como la mía. Se trata de una cuestión generacional, hasta cierto punto lógica, pero que si no se hace consciente terminará generando cantidades abrumadoras y efímeras de poesía que, tal como los posts en las redes sociales y el internet, se perderán en el infinito de la inmediatez sin dar tiempo, siquiera, a la reflexión.

4. ¿Cómo define la poesía postmoderna? ¿Qué características tiene ella?

Ya lo dije antes, la poesía posmoderna contemporánea es una poesía que, desde el punto de vista formal, utiliza las herramientas y términos conceptuales de la tecnología moderna. Pero que, también, está teñida del mismo aislamiento, fragmentación, individualización, instantaneidad, enajenación y falta de memoria y reflexión que caracterizan al individuo posmoderno. En cierto modo, es lógico. Cada sociedad produce, ideológicamente, lo que sus condiciones materiales determinan y viceversa. Una sociedad caracterizada por la preponderancia de las cosas materiales y comercializables sustituyendo la importancia y valores humanos, termina produciendo mensajes que reflejan a este ser desorientado al que le es difícil mirar a su alrededor porque está demasiado ensimismado en su propia crisis.

5. ¿Cree que la poesía postmoderna aún tiene vitalidad o es una poesía consumida,  pasada? ¿Es ella una poesía del pasado?

La poesía posmoderna del siglo XX está formando ya parte del pasado, pero no por ello debiera ser olvidada o desdeñada. En cuando a la poesía posmoderna del siglo XXI, en México está, en estos momentos, en todo su apogeo. Creo que todavía queda un tiempo largo -tanto como el tiempo necesario para que el país salga de la crisis político, económica y moral en que se encuentra- para que la poesía mexicana de un giro de tuerca y regrese a la reflexión que produce ese sentido universal que le otorga trascendencia a la poesía. Lo cierto es que la poesía posmoderna contemporánea es útil también al sistema corrupto. Hay una simbiosis inevitable que tendrá que ser concientizada y transgredida por el pensamiento reflexivo del hombre y su actuar no sólo poético, intelectualmente hablando, sino concreto; en la materialidad.

6. Me gustaría conocer algunos nombres de poetas postmodernos importantes de su país.

Enrique González Martínez, Ramón López Velarde, José Juan Tablada. En cuanto a los contemporáneos dejo que ellos mismos se coloquen el saco.

7. ¿Si no cree en la poesía postmoderna en qué otro tipo de poesía cree?
Intente definir el sentido de la poesía, precisar el sentido de la poesía en la cual cree.

Creo en la utilización de los medios tecnológicos modernos de una forma razonada, razonable y consciente. Yo misma los utilizo para crear y difundir mi literatura. Lo que señalo es la falta de autocrítica y de reflexión acerca de lo que es la poesía, desde el punto de vista universal y atemporal. Por ende, creo en aquella poesía que, sin importar el medio tecnológico que la soporta, se sostiene por sí misma más allá de la ausencia de esos medios efímeros e incluso más allá de la ausencia de su mismo creador. De lo contrario, estaremos aceptando que la cultura es una ráfaga de viento que pasa, nos toca, o no, y se pierde en el infinito de la desmemoria. Esto implica, necesariamente, una reflexión sobre el sentido y finalidad de lo que se desea transmitir. Aunque la poesía sea, a veces, un soplido de inspiración, el trabajo posterior con ella por parte del escritor debería contener, aparte de revisión y corrección, una reflexión personal mínima acerca de lo que deseamos transmitir a los lectores. De esa reflexión proviene la elección de versos, palabras, silencios, etc. Todo el tiempo estamos eligiendo y tengo la impresión de que el hombre contemporáneo se está acostumbrando a no elegir, o a elegir cada vez menos, delegando su pensamiento y actuar al flujo irreflexivo y acelerado de las sociedades actuales. Es probable que en el futuro las herramientas tecnológicas de hoy sean más desarrolladas, pero eso no debiera afectar la capacidad de pensamiento, reflexión y conciencia de los hombres que las utilizan.

8. Sugiera para los lectores un poema que le parezca excepcional. No importa el autor.

El poema de Gilgamesh.  Es un poema que fue escrito en tablillas de barro con punzones de madera y su contenido, profundo y humano, sigue vigente.


Encuesta realizada por Virgil DIACONU
Traducción de Elisabeta BOȚAN







miércoles, 9 de septiembre de 2015

Poem(a) de Cesar Curiel (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)

Cesar Curiel









POEM



În strălucirea privirilor
oglinda păstrează fidelă confidența tristeților,
le ascunde în fiecare noapte
în umbra nimicului,
pentru a face din vis plăcerea amneziei.


POEMA

En el resplandor de las miradas, 
el espejo guarda fiel la confidencia de las penas, 
las esconde cada noche 
en la sombra de la nada, 
para hacer del sueño el placer de la amnesia.