”Anchetă asupra poeziei postmoderne” - ”Encuesta sobre la poesía postmoderna” (Daniel MONTOLY)


Anchetă asupra poeziei postmoderne 

Revista culturală CAFENEAUA LITERARĂ, revistă lunară membră ARPE și APLER, numărul 8/151, august, 2015, anul XII, găzduiește în paginile sale acheta realizată de scriitorul român Virgil Diaconu și scriitorul dominican Daniel Montoly (paginile 26 – 27) pe care am tradus-o din spaniolă în limba română. (Revista se publică de asemenea și pe suport de hârtie.)





DANIEL MONTOLY
 s-a născut la Montecristi, Republica Dominicană, 1968. A studiat dreptul la Universitatea Autonomă din Santo Domingo (UASD). 
A fost finalist în concursul de poezie Latin Poets for Humanity și  câstigător  al concursului de poezie organizat de revista ”Niedenrgasse” și  "Editor's Choice Award" al The Internacional Poets Society. 
Parte din poemele sale au fost traduse în: portugueză, engleză, română și germană.
A publicat în numeroase antologii, iar dintre cărțile sale publicate amintim: Ritualtitatea cercului (Obsidiana Press, 2008), Tranzitarea apei (Editura Taller del poeta, 2009), Hârtii furate de dincolo (Linden Lane Press, 2013), etc.

Colaborează activ cu diverse publicații literare și administrează blogul ”El Wrong Side”, dedicat difuzării literaturii hispano-americane.

1. În ţările occidentale şi îndeosebi în America de Nord se vorbeşte sau s-a vorbit despre poezia postmodernă. Este acest tip de poezie prezent în ţara dumneavoastră? Se poate spune că poeţii din ţara dv. sau numai o parte din ei s-au sincronizat cu poezia postmodernă americană/occidentală? Credeţi în sincronizare? Este poezia sincronizată cu modelul poetic postmodern american o poezie de valoare, performantă?
 Desigur, cu precădere în sectoarele avangardiste, pentru că tradiția anglo-saxonă care cu ruptura reprezentată de ”Generația Beat” la jumătatea secolului XX vechii parametri au fost obsoleți, nu doar în discurs, cât și în formă. În Statele Unite există o rezistență puternică într-un anume sector din lumea academică în ceea ce privește inovația în poezie, e o lume îndepărtată, în care predomină discursul din spatele evoluției poetice globale. Dar există voci cu o mare influiență ca: Robert Pinsky, Charles Simic, John Ashbery, Yusef Komunyakaa, printre alții, a căror poetică a știut săs se adapteze la realitatea impusă de timp. Da, este, pentru că răspunde momentului, luând în calcul factori ca dezvoltarea tehnologiei, colapsul a ceea ce numim modele ideologice și revalorizarea precepției individului spre progres așa cum a fost înțeles atunci.  
2. În universităţile dv. se predau cursuri despre poezia postmodernă?
 Sigur că se predau, mai ales în școlile de arte libere, unde există programe create ca să răspundă științelor umane dar sunt foarte puțini studenții interesați de aceste discipline, pentru că sunt interesați de cariere care se orientează spre piața laborală, spre dosebire de ceea ce se întâmplă în programele de măiestrie și studii de postgrad ca literatură comparată, unde orientarea carierei cere studiul profund al tradiției poetice postmoderne.
3. Este poezia postmodernă mai bine primită decât alte tipuri de poezie? Ce pondere are poezia postmodernă în poezia contemporană din ţara dumneavoastră?
În Statele Unite există două tendințe paralele, pe de o parte, cei care cultivă poezia încadrându-se în canonul occidental respectând tradiția, al cărui focar de atenție și dezvoltare îl găsim în lumea academică, și pe de altă parte, există curentul conform tineretului și al evoluției mediilor de hiper-comunicare cum sunt ”spoken word” și tendințele caracteristice urbane, care iau naștere ca un răspuns de claustrare la imaginea lumii și a inteligenței universitare. 
4. Cum definiţi poezia postmodernă? Ce caracteristici (trăsături) are ea?
Poezia postmodernă se definește ca cea care a renăscut din cenușa secolului XX, care s-a caracterizat prin abordarea sa la dezvoltarea burgueză a societății, progresul, și valorile proprii  umanismului unde cunoașterea ajungea fără nici un fel de diferențe, de aceea la începutul secolului XX a apărut o pleiadă de voci feminine și în alte sectoare care au fost multă vreme marginalizate de lumea poeziei.
5. Mai are poezia postmodernă vitalitate, sau este o poezie consumată, depăşită? Este ea o poezie a trecutului?
  Cândva am avut ocazia să stau de vorbă cu un recunoscut poet laureat nord-american, și în această conversație am abordat tema poeziei și înteresul cititorului pentru ea. Îi explicam colegului, că în Satele Unite unde trăiesc de câțiva ani, nu există festivaluri de  de poezie, și piața principală a acestui gen litearar sunt bibliotecile statale și univesitățile, nu o piață de lectori avizi, cum se întâmplă în America Latină, în țări ca: Argentina, Columbia, Mexic, Cuba, Chile, Salvador, Nicaragua, sau Republica Dominicană de unde sunt originar. Spre exemplu, în Columbia se celebrează ”Festivalul Internațional de Poezie Medellin” care mii de spectatori adună zile în șir, și al cărui model poate fi luat ca exemplu ca exemplu de guvernele generale care încearcă o apropiere a culturii în sectoarele populare. Eu nu cred că tradiția poetică postmodernă aparține trecutului. Nu cred că este o poezie a trecutului pentru că ea răspunde valorilor umane considerate ca fiind universale.
 6. Daţi-ne câteva nume de poeţi postmoderni importanţi din ţara dv.
 Eu persist între dos tradiții poetice, cea latino-americană în virtutatea originii mele caraibe, cu poeți ca Manuel de Cabral, Pedro Mir, Nicolás Guillén, Aída Cartagena Portalatín, Dulce María Loynaz, și, într-o măsură mai mare, poeți precum columbienii, Gonzalo Arango, Alí Chumacero, Octavio Paz, Efraín Huerta, chilienii Enrique Linh, Raúl Zurita, Nicanor Parra, Jorge Teillier, hondurianul Roberto Sosa și poetul indigen guatemalezul, Humberto Ak'abal, salvadorianul André Cruchaga printre alte mari voci al poeziei latino-americane. Pe de altă parte, din tradiția anglo-saxonă, mă identific cu poeți ca, Allen Ginsberg, Robert Pinsky, Amiri Baraka, Langston Hughes, William Carlos William, Charles Bukovski, etc.
7. Dacă nu credeţi în poezia postmodernă, în ce altă poezie credeţi? Încercaţi să definiţi, să precizaţi înţelesul poeziei în care credeţi.
 Pentru mine poezia e ca un muget de fiară care vine din interior și se varsă în jurul său, căutând să se afle în ceea ce percepe pentru a da sens cuvintelor sale, de aceea cred în convergența tradiției și a rupturii, pentru că reprezintă echilibrul care trebuie să stabilească rațiunea umană.
8. Oferiţi-ne mai jos un poem pe care îl socotiţi de excepţie. El poate avea orice autor. 
  

SEMĂNĂM

Semănăm copaci
din dorința de a culege păsări.

Aleg acest poem de guatelamezul Humberto Ak`abal pentru că reprezintă visul poeziei ca limbaj al condiției umane.

Anchetă realizată de Virgil DIACONU
Traducerea Elisabeta BOȚAN 


 
















Encuesta sobre la poesía postmoderna


--La revista cultural rumana CAFENEAUA LITERARĂ, número 8/151, agosto, 2015, Año XII, revista mensual miembro ARPE y APLER aloja en sus páginas la encuesta realizada por el escritor rumano Virgil Diaconu con escritor dominicano Daniel Montoly (páginas 26 – 27) que he traducido del español al rumano. (La revista se publica también en soporte de papel).
Elisabeta Boțan corresponsal desde España.

 1.   En los países occidentales y sobre todo en los países de América del Norte se habla o se ha hablado sobre la poesía postmoderna. ¿Cree que este tipo de poesía está presente en su país? ¿Se podría decir que los poetas de su país o solo una parte de ellos están sincronizados con la poesía postmoderna americana u occidental? ¿Cree usted en la sincronización? ¿Se puede decir que la poesía sincronizada con el modelo poético postmoderno americano es una poesía de alto nivel?
Claro que sí, especialmente entre los sectores más vanguardísta, porque la tradición anglosajona que con la ruptura que representó “La Generación Beat” a mediado del siglo XX los antiguos parámetros quedaron obsolectos, no solo en cuanto al discurso, sino también en cuanto a la forma. En Estados Unidos  existe una fuerte resistencia en cierto sector del mundo académico en lo que refiere la innovación de la poesía, es un mundo ajeno, en donde predomina un discurso de espalda a la evolución del mundo poético global. Pero hay voces de gran calado como Robert Pinsky, Charles Simic, John Ashbery, Yusef Komunyakaa, entre otros, cuya poética ha sabido adaptarse a la realidad del tiempo imperante. Sí, lo es, porque responde al instante, tomando en cuenta factores como el desarrollo tecnológico, el colapso de los llamados modelos ideológicos y la revalorización perceptiva del individuo hacia el progreso como se entendió hasta entonces.
2. ¿Se dan clases sobre la poesía postmoderna en las universidades de su país? Claro que sí, especialmente en las escuelas de artes liberales, en donde existen programas diseñados que responden a las humanidades pero son muy pocos los estudiantes interesados en tomar dichas asignaturas, porque se inclinan por carreras más orientadas al mercado laboral, algo diferente ocurre en los programas de maestrías y estudios de postgrados como literatura comparada, en donde la orientación de la carrera demanda del estudio profundo de la tradición poética postmoderna. 
3. ¿Es mejor recibida la poesía postmoderna que otros tipos de poesía?
¿Qué peso/ importancia tiene la poesía posmoderna en la poesía contemporánea de su país? En Estados Unidos existen dos tendencias paralelas, por un lado, quienes cultivan la poesía enmarcándose en el canón occidental respetando la tradición, cuyo foco de desarrollo y atención lo encontramos en el mundo de la academia, y por otro lado, está la corriente más acorde con la juventud y la evolución de los medios de la hipercomunicación como son “spoken word” y el “rap”, tendencias de características urbanas, que nacen como respuesta a la enclaustración de la poesía al marco del mundo de la inteligencia universitario.
4. ¿Cómo define la poesía postmoderna? ¿Qué características tiene ella?
Como aquella que surgió de las cenizas del siglo XIX, que se caracterizó por su enfoque hacia el desarrollo burgués de la sociedad, el progreso, y los valores propios del humanismo en donde el conocimiento tuviera al alcance sin distinciones de ningún, de ahí que a principio del siglo XX surgiera una pléyade de voces femeninas y en  otros sectores que estuvieron durante mucho tiempo marginalizados del mundo de la poesía.
5. ¿Cree que la poesía postmoderna aún tiene vitalidad o es una poesía consumida,  pasada? ¿Es ella una poesía del pasado?
 Hace ya un tiempo la oportunidad de tener una conversación con un reconocido poeta laureado norteamericano, y en dicha conversación abordamos el tema de la poesía y el interés del lector de poesía. Le explicaba al colega, que en Estados Unidos país en cual llevo residiendo varios años no existen festivales de poesía, y el mercado principal de este género son las bibliotecas estatales y las universidades, no un mercado formado por ávido lectores, como por el contrario acontece en Latinoamérica, en países como Argentina, Colombia, México, Cuba, Chile, El Salvador, Nicaragua, y República Dominicana, país de donde soy oriundo. Por ejemplo, en Colombia se celebra el “Festival Internacional de Poesía de Medellín” que congrega a miles de espectadores por varios días consecutivos, y cuyo modelo sirvió como ejemplo para que los gobiernos regionales enfatizaran más en acercar la cultura a los sectores populares. Yo no creo que la tradición poética postmoderna sea cosa del pasado, no lo será porque ella responde a los valores humanos identificados como universales.
6. Me gustaría conocer algunos nombres de poetas postmodernos importantes de su país. 
Yo me pervivo entre dos tradiciones poéticas, la latinoamericana en virtud de mis orígenes caribeños, con poetas como Manuel del Cabral, Pedro Mir, Nicolás Guillén, Aída Cartagena Portalatín, Dulce María Loynaz, y a un nivel más extenso, poetas como los colombiano, Gonzalo Arango y Juan Gustavo Cobo, los mexicanos, Alí Chumacero, Octavio Paz, Efraín Huerta, los chilenos Enrique Linh, Raúl Zurita, Nicanor Parra, Jorge Teillier, el hondureño Roberto Sosa y el poeta indígena guatemalteco, Humberto Ak'abal, el salvadoreño André Cruchaga entre otras grandes voces de la poesía latinoamericana. Por el lado de la tradición anglosajona, me indentifico con poetas, como Allen Ginsberg, Robert Pinsky, Amiri Baraka,  Langston Hughes, William Carlos William, Charles Bukowski entre otros.
7. ¿Si no cree en la poesía postmoderna en qué otro tipo de poesía cree?
Intente definir el sentido de la poesía, precisar el sentido de la poesía en la cual cree.
La poesía es para mí el rugido de la fiera interior volcado sobre el entorno, buscando hallarse en lo que percibe para dar sentido a sus palabras, por ello creo en la convergencia entre la tradición y la ruptura, porque representa el equilibrio que ha de regir la razón humana.
8. Sugiera para los lectores un poema que le parezca excepcional. No importa el autor.


Sembramos

Sembramos árboles
con el deseo de cosechar pájaros.


Selecciono este poema del poeta guatemalteco, Humberto Ak'abal porque representa el sueño de la poesía como lenguaje de la condición humana.

Encuesta realizada por Virgil DIACONU
Traducción de Elisabeta BOȚAN



Comentarios