”Anchetă asupra poeziei postmoderne” - ”Encuesta sobre la poesía postmoderna” (Daniel MONTOLY)
Anchetă asupra poeziei postmoderne
Revista culturală CAFENEAUA LITERARĂ, revistă lunară membră ARPE și APLER, numărul 8/151, august, 2015, anul XII, găzduiește în paginile sale acheta realizată de scriitorul român Virgil Diaconu și scriitorul dominican Daniel Montoly (paginile 26 – 27) pe care am tradus-o din spaniolă în limba română. (Revista se publică de asemenea și pe suport de hârtie.)
Elisabeta Boțan corespondent din Spania.
http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/…/Caf…/8/01cafe08.pdf
http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/…/Caf…/8/01cafe08.pdf
DANIEL MONTOLY s-a născut la Montecristi, Republica Dominicană, 1968. A studiat dreptul la Universitatea Autonomă din Santo Domingo (UASD).
A fost finalist
în concursul de poezie Latin Poets for Humanity și câstigător al
concursului de poezie organizat de revista ”Niedenrgasse” și
"Editor's Choice Award" al The Internacional Poets
Society.
Parte din
poemele sale au fost traduse în: portugueză, engleză, română și germană.
A publicat în
numeroase antologii, iar dintre cărțile sale publicate amintim: Ritualtitatea
cercului (Obsidiana Press, 2008), Tranzitarea apei (Editura Taller del poeta,
2009), Hârtii furate de dincolo (Linden Lane Press, 2013), etc.
Colaborează
activ cu diverse publicații literare și administrează blogul ”El Wrong Side”,
dedicat difuzării literaturii hispano-americane.
1.
În ţările occidentale şi îndeosebi în America de Nord se vorbeşte sau s-a
vorbit despre poezia postmodernă. Este acest tip de poezie prezent în ţara
dumneavoastră? Se poate spune că poeţii din ţara dv. sau numai o parte din ei
s-au sincronizat cu poezia postmodernă americană/occidentală? Credeţi în
sincronizare? Este poezia sincronizată cu modelul poetic postmodern american o
poezie de valoare, performantă?
Desigur, cu precădere în
sectoarele avangardiste, pentru că tradiția anglo-saxonă care cu ruptura
reprezentată de ”Generația Beat” la jumătatea secolului XX vechii parametri au
fost obsoleți, nu doar în discurs, cât și în formă. În Statele Unite există o
rezistență puternică într-un anume sector din lumea academică în ceea ce
privește inovația în poezie, e o lume îndepărtată, în care predomină discursul
din spatele evoluției poetice globale. Dar există voci cu o mare influiență ca:
Robert Pinsky, Charles Simic, John Ashbery, Yusef Komunyakaa, printre alții, a
căror poetică a știut săs se adapteze la realitatea impusă de timp. Da, este,
pentru că răspunde momentului, luând în calcul factori ca dezvoltarea tehnologiei,
colapsul a ceea ce numim modele ideologice și revalorizarea precepției
individului spre progres așa cum a fost înțeles atunci.
2.
În universităţile dv. se predau cursuri despre poezia postmodernă?
Sigur că se predau, mai ales în școlile de
arte libere, unde există programe create ca să răspundă științelor umane dar
sunt foarte puțini studenții interesați de aceste discipline, pentru că sunt
interesați de cariere care se orientează spre piața laborală, spre dosebire de
ceea ce se întâmplă în programele de măiestrie și studii de postgrad ca
literatură comparată, unde orientarea carierei cere studiul profund al
tradiției poetice postmoderne.
3.
Este poezia postmodernă mai bine primită decât alte tipuri de poezie? Ce
pondere are poezia postmodernă în poezia contemporană din ţara dumneavoastră?
În Statele Unite există două tendințe
paralele, pe de o parte, cei care cultivă poezia încadrându-se în canonul
occidental respectând tradiția, al cărui focar de atenție și dezvoltare îl
găsim în lumea academică, și pe de altă parte, există curentul conform
tineretului și al evoluției mediilor de hiper-comunicare cum sunt ”spoken word”
și tendințele caracteristice urbane, care iau naștere ca un răspuns de
claustrare la imaginea lumii și a inteligenței universitare.
4.
Cum definiţi poezia postmodernă? Ce caracteristici (trăsături) are ea?
Poezia postmodernă se definește ca cea care a renăscut din cenușa secolului XX,
care s-a caracterizat prin abordarea sa la dezvoltarea burgueză a societății,
progresul, și valorile proprii umanismului unde cunoașterea ajungea fără nici
un fel de diferențe, de aceea la începutul secolului XX a apărut o pleiadă de
voci feminine și în alte sectoare care au fost multă vreme marginalizate de lumea
poeziei.
5. Mai are poezia postmodernă
vitalitate, sau este o poezie consumată, depăşită? Este ea o poezie a trecutului?
Cândva am avut ocazia să stau de vorbă cu un
recunoscut poet laureat nord-american, și în această conversație am abordat
tema poeziei și înteresul cititorului pentru ea. Îi explicam colegului, că în
Satele Unite unde trăiesc de câțiva ani, nu există festivaluri de de
poezie, și piața principală a acestui gen litearar sunt bibliotecile statale și
univesitățile, nu o piață de lectori avizi, cum se întâmplă în America Latină,
în țări ca: Argentina, Columbia, Mexic, Cuba, Chile, Salvador, Nicaragua, sau
Republica Dominicană de unde sunt originar. Spre exemplu, în Columbia se
celebrează ”Festivalul Internațional de Poezie Medellin” care mii de spectatori
adună zile în șir, și al cărui model poate fi luat ca exemplu ca exemplu de
guvernele generale care încearcă o apropiere a culturii în sectoarele populare.
Eu nu cred că tradiția poetică postmodernă aparține trecutului. Nu cred că este o
poezie a trecutului pentru că ea răspunde valorilor umane considerate ca fiind
universale.
6.
Daţi-ne câteva nume de poeţi postmoderni importanţi din ţara dv.
Eu persist între dos
tradiții poetice, cea latino-americană în virtutatea originii mele caraibe, cu
poeți ca Manuel de Cabral, Pedro Mir, Nicolás Guillén, Aída
Cartagena Portalatín,
Dulce María Loynaz, și, într-o măsură mai mare, poeți precum columbienii,
Gonzalo Arango, Alí Chumacero, Octavio Paz, Efraín
Huerta, chilienii Enrique Linh, Raúl Zurita, Nicanor
Parra, Jorge Teillier, hondurianul Roberto Sosa și poetul indigen
guatemalezul, Humberto Ak'abal, salvadorianul André Cruchaga printre alte
mari voci al poeziei latino-americane. Pe de altă parte, din tradiția
anglo-saxonă, mă identific cu poeți ca, Allen Ginsberg, Robert Pinsky, Amiri
Baraka, Langston Hughes, William Carlos William, Charles Bukovski, etc.
7.
Dacă nu credeţi în poezia postmodernă, în ce altă poezie credeţi? Încercaţi să
definiţi, să precizaţi înţelesul poeziei în care credeţi.
Pentru mine poezia e ca un muget de fiară care
vine din interior și se varsă în jurul său, căutând să se afle în ceea ce
percepe pentru a da sens cuvintelor sale, de aceea cred în convergența
tradiției și a rupturii, pentru că reprezintă echilibrul care trebuie să
stabilească rațiunea umană.
8.
Oferiţi-ne mai jos un poem pe care îl socotiţi de excepţie. El poate avea orice
autor.
SEMĂNĂM
Semănăm copaci
din dorința de a culege păsări.
Aleg acest poem de guatelamezul Humberto Ak`abal
pentru că reprezintă visul poeziei ca limbaj al condiției umane.
Anchetă realizată de Virgil DIACONU
Traducerea Elisabeta BOȚAN
Encuesta
sobre la poesía postmoderna
--La revista cultural rumana CAFENEAUA LITERARĂ, número 8/151, agosto, 2015, Año XII, revista mensual miembro ARPE y APLER aloja en sus páginas la encuesta realizada por el escritor rumano Virgil Diaconu con escritor dominicano Daniel Montoly (páginas 26 – 27) que he traducido del español al rumano. (La revista se publica también en soporte de papel).
Elisabeta Boțan corresponsal desde España.
Elisabeta Boțan corresponsal desde España.
1. En
los países occidentales y sobre todo en los países de América del Norte se
habla o se ha hablado sobre la poesía postmoderna. ¿Cree que este tipo de
poesía está presente en su país? ¿Se podría decir que los poetas de su país o
solo una parte de ellos están sincronizados con la poesía postmoderna americana
u occidental? ¿Cree usted en la sincronización? ¿Se puede decir que la poesía
sincronizada con el modelo poético postmoderno americano es una poesía de alto
nivel?
Claro que sí, especialmente entre los
sectores más vanguardísta, porque la tradición anglosajona que con la ruptura
que representó “La Generación Beat” a mediado del siglo XX los antiguos
parámetros quedaron obsolectos, no solo en cuanto al discurso, sino también en
cuanto a la forma. En Estados Unidos
existe una fuerte resistencia en cierto sector del mundo académico en lo
que refiere la innovación de la poesía, es un mundo ajeno, en donde predomina
un discurso de espalda a la evolución del mundo poético global. Pero hay voces
de gran calado como Robert Pinsky, Charles Simic, John Ashbery, Yusef
Komunyakaa, entre otros, cuya poética ha sabido adaptarse a la realidad del
tiempo imperante. Sí, lo es, porque responde al instante, tomando en cuenta
factores como el desarrollo tecnológico, el colapso de los llamados modelos
ideológicos y la revalorización perceptiva del individuo hacia el progreso como
se entendió hasta entonces.
2. ¿Se dan clases sobre la poesía
postmoderna en las universidades de su país? Claro que sí, especialmente en las
escuelas de artes liberales, en donde existen programas diseñados que responden
a las humanidades pero son muy pocos los estudiantes interesados en tomar
dichas asignaturas, porque se inclinan por carreras más orientadas al mercado
laboral, algo diferente ocurre en los programas de maestrías y estudios de
postgrados como literatura comparada, en donde la orientación de la carrera
demanda del estudio profundo de la tradición poética postmoderna.
3. ¿Es mejor recibida la poesía
postmoderna que otros tipos de poesía?
¿Qué peso/ importancia tiene la poesía
posmoderna en la poesía contemporánea de su país? En Estados Unidos existen dos
tendencias paralelas, por un lado, quienes cultivan la poesía enmarcándose en
el canón occidental respetando la tradición, cuyo foco de desarrollo y atención
lo encontramos en el mundo de la academia, y por otro lado, está la corriente
más acorde con la juventud y la evolución de los medios de la hipercomunicación
como son “spoken word” y el “rap”, tendencias de características urbanas, que
nacen como respuesta a la enclaustración de la poesía al marco del mundo de la
inteligencia universitario.
4. ¿Cómo define la poesía postmoderna?
¿Qué características tiene ella?
Como aquella que surgió de las cenizas
del siglo XIX, que se caracterizó por su enfoque hacia el desarrollo burgués de
la sociedad, el progreso, y los valores propios del humanismo en donde el conocimiento tuviera al alcance sin distinciones de ningún, de ahí que a
principio del siglo XX surgiera una pléyade de voces femeninas y en otros sectores
que estuvieron durante mucho tiempo marginalizados del mundo de la poesía.
5. ¿Cree que la poesía postmoderna aún
tiene vitalidad o es una poesía consumida,
pasada? ¿Es ella una poesía del pasado?
Hace ya un tiempo la oportunidad de
tener una conversación con un reconocido poeta laureado norteamericano, y en
dicha conversación abordamos el tema de la poesía y el interés del lector de
poesía. Le explicaba al colega, que en Estados Unidos país en cual llevo
residiendo varios años no existen festivales de poesía, y el mercado principal
de este género son las bibliotecas estatales y las universidades, no un mercado
formado por ávido lectores, como por el contrario acontece en Latinoamérica, en
países como Argentina, Colombia, México, Cuba, Chile, El Salvador, Nicaragua, y
República Dominicana, país de donde soy oriundo. Por ejemplo, en Colombia se
celebra el “Festival Internacional de Poesía de Medellín” que congrega a miles
de espectadores por varios días consecutivos, y cuyo modelo sirvió como ejemplo
para que los gobiernos regionales enfatizaran más en acercar la cultura a los
sectores populares. Yo no creo que la tradición poética postmoderna sea cosa
del pasado, no lo será porque ella responde a los valores humanos identificados
como universales.
6. Me gustaría conocer algunos nombres
de poetas postmodernos importantes de su país.
Yo me pervivo entre dos
tradiciones poéticas, la latinoamericana en virtud de mis orígenes caribeños,
con poetas como Manuel del Cabral, Pedro Mir, Nicolás Guillén, Aída Cartagena
Portalatín, Dulce María Loynaz, y a un nivel más extenso, poetas como los
colombiano, Gonzalo Arango y Juan Gustavo Cobo, los mexicanos, Alí Chumacero,
Octavio Paz, Efraín Huerta, los chilenos Enrique Linh, Raúl Zurita, Nicanor
Parra, Jorge Teillier, el hondureño Roberto Sosa y el poeta indígena
guatemalteco, Humberto Ak'abal, el salvadoreño André Cruchaga entre otras
grandes voces de la poesía latinoamericana. Por el lado de la tradición
anglosajona, me indentifico con poetas, como Allen Ginsberg, Robert Pinsky,
Amiri Baraka, Langston Hughes, William
Carlos William, Charles Bukowski entre otros.
7. ¿Si no cree en la poesía postmoderna
en qué otro tipo de poesía cree?
Intente definir el sentido de la poesía,
precisar el sentido de la poesía en la cual cree.
La poesía es para mí el rugido de la
fiera interior volcado sobre el entorno, buscando hallarse en lo que percibe
para dar sentido a sus palabras, por ello creo en la convergencia entre la
tradición y la ruptura, porque representa el equilibrio que ha de regir la
razón humana.
8. Sugiera para los lectores un poema
que le parezca excepcional. No importa el autor.
Sembramos
Sembramos árboles
con el deseo de cosechar pájaros.
Sembramos árboles
con el deseo de cosechar pájaros.
Selecciono
este poema del poeta guatemalteco, Humberto Ak'abal porque representa el sueño
de la poesía como lenguaje de la condición humana.
Encuesta
realizada por Virgil DIACONU
Traducción de
Elisabeta BOȚAN
Comentarios
Publicar un comentario