domingo, 29 de marzo de 2015

”cei dinainte eram vânători„-„cazadores éramos los de antes”de Aldo Luis Novelli (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)

Aldo  Luis Novelli









cei dinainte eram vânători



lui Robert Edward Gurney


Trăiam în impetuosul deșert
eram copii cvasi sălbatici
vânam vipere cu capul ascuțit
pe care le mulgeam cu un ciob 
sticlă ca să le scoatem veninul
apoi le lăsam inocuele
smulgându-le pungile din spatele colților


apoi conduși de un câine călăuză
prindeam șopârlițele vii
ca aliment pentru vipere-
pe cel mai mic îl trimiteam 
să adune furnici pentru șopârlițe.


alteori
cu o mașină hodorogită
a tatălui vreunui prieten
ieșeam să călcăm păianjenii păroși
pe asfaltul fierbinte de pe ruta 22.


zilele erau mai pașnice
cu o ladă de mere
învelită în plasă de muște
o coadă de mătură tăiată
ridicându-i o parte-
miezuri de pâine sub ea
și o frânghie legată până la 
partea din spate a cătinilor
așteptam cu o răbdare orientală
să apară vrăbiile
sau sturzii-cântăreți de patagonia ca să mănânce pâine.


nu am prins niciodată păsări în acest fel
nici cu solnița furată de la bătrâna
pe care o avea unul dintre cei din bandă
ca să prindem ciocănitori.


zilele erau mai spectaculoase
vânam dragoni verzi
sirene frumoase din râul limay
amuțite de norul gros
și unicorni pierduți
printre berze de metal
băutoare de petrol.

 îmi amintesc toate astea acum
când citesc” Capcana”
un poem din volumul ”The Dragonfly and Other Poems”

scris de prietenul meu Bob Gurney.




cazadores éramos los de antes

a Robert Edward Gurney

vivíamos en el desierto impetuoso
éramos pibes cuasi salvajes
cazábamos víboras de cabeza afilada
que ordeñábamos con un pedazo
de vidrio para quitarles el veneno
y luego dejábamos inocuas
arrancándole las bolsas detrás de los colmillos.

luego guiados por un perro baquiano
atrapábamos lagartijas vivas
como alimento para las víboras/
al más chico lo mandábamos
a juntar hormigas para las lagartijas.

otras veces
con el auto destartalado
del viejo de un amigo
salíamos a pisar arañas peludas
en el asfalto caliente de la ruta 22.

los días más apacibles
con un cajón de manzanas
envuelto en tela mosquitera
un palo de escoba cortado
levantando un lado/
migas de pan debajo
y una soga atada hasta
detrás de los tamariscos
esperábamos con paciencia oriental
que aparecieran los gorriones
o los zorzales patagónicos a comer pan.

nunca atrapamos un pájaro así
ni con el salero robado a la vieja
que llevaba un integrante de la banda
para atrapar pájaros locos.

los días más espectaculares
cazábamos dragones verdes
bellas sirenas del río limay
encalladas en la barda
y unicornios perdidos
entre las cigüeñas de metal
bebedoras de petróleo.

recuerdo todo esto ahora
que leo “La trampa”
poema de The Dragonfly and Other Poems
del amigo Bob Gurney.













1 comentario: