viernes, 26 de septiembre de 2014

"Poema solar"-"Poem solar" de Darie Ducan (traducido al español por Elisabeta Boțan)

Darie Ducan





Poema solar


A veces las cosas
se refinan demasiado
a veces el petróleo se
pasa del aura y
llega a ser plástico, usanza.
Y si fuéramos hombres de lego
sería todo tan hermoso.
Pasaríamos de las obras mayéuticas,
nos caeríamos de Erwing Oil 
en Chopen
y nadie 
nos sacaría de allí ni con
jeringuillas ni con
refinaciones más grandes,
chamánicas.


Ni con el sol entero
caído en depósitos,
tesorero en limpiacloacas.

Si seríamos hombres lego
todo sería tan hermoso
estaríamos soñando con el barril de otro modo
de otra forma no como lo hacemos,
              pieza con pieza
estaríamos dando de cerca.



Poem solar

Uneori se rafinează
lucrurile foarte tare
uneori petrolul își
trece de nimb și
ajunge plastic, uzanță.
Dacă am fi oameni de lego
ar fi totul atât de frumos.
Am trece de șantierele maieutice,
din Ewing Oil am cădea
în Chopin
și nimeni nu ne-ar
scoate de acolo nici cu
seringi nici cu
rafinări mai mari,
șamanice.

Nici cu tot soarele
căzut în rezervoare,
trezorier pe vidanjă.

Dacă am fi oameni de lego
ar fi totul atât de frumos
am visa la baril altfel
decât o facem,
                       piesă cu piesă

am da de aproape.


jueves, 25 de septiembre de 2014

miércoles, 24 de septiembre de 2014

”Dios y yo por Flandes”-”eu cu Dumnezeu prin Flandra”de George Bogdan (traducido al español por Elisabeta Boțan)

George Bogdan 

 Dios y yo por Flandes


lejos de las ciudades donde los tontos se disparan por cabezas
escogí el exilio en Flandes, el flirteo con la muerte calzada con tacones


descubrí aquí hombres viejos, y un extraño estado de bien,
catedrales donde silba el viento, transformadas de la noche a la mañana en mercados de ganado

escogí un lugar justo en el medio del campo, donde los rayos dan rendez-vous
a los escarabajos del Colorado, donde las nubes se peinan en los árboles cortados asimétrico


allí he alzado una pequeña iglesia, de pajas, saliva y una dosis de ira,
para encontrar al Dios misericordioso, circulando, como una sombra, entre granjeros aburridos

a la luz de la linterna, entre trapos mojados en vino, en aceites y un poco eau de cologne
lo vi del perfil, su mirada es flor de manzanilla puesta en los rayos Roentgen

le pregunto si sufre me dice que no, aceptó ser un espantapájaros por amor,
transfigurado por una sonrisa dibujada matemáticamente, como la rayuela sobre el muro que nos separa del cielo

arriba las nubes son regordetes, gordinflones y falstaffianas, el tiempo celebra con ellas como un espectáculo de circo,
enfangado en la ciénaga del Brabante como un chorlito, espero que me salve el viento de otoño

para huir sobre aguas, diluirme en colores, como un copo absorto en los paisajes de la escuela flamenca,
hinchado de lluvia para ser un iris fétido, descubrir aquí su breve libertad

al que se atiborra eternamente con la cosecha de la viña y la desperdicia en vano,
al lado y con él Dios misericordioso, como una sombra, entre los granjeros aburridos






eu cu Dumnezeu prin Flandra

departe de orașele prin care proștii se împușcă pe capete,
am ales exilul în Flandra, flirtul cu moartea încălțată pe tocuri

aici am descoperit oameni bătrâni, dar și o ciudată stare de bine,
catedrale în care fluieră vântul, peste noapte făcute târguri de vite

am ales un loc chiar în mijlocul câmpului, unde fulgerele dau rendez-vous
gândacilor de colorado, unde norii se piaptănă prin arborii tunși asimetric

acolo am ridicat o biserică mică, din paie, salivă și o doză de ură,
să-l întâlnesc pe Dumnezeu milostivul, circulând, ca o umbră,  printre fermieri plictisiți

la lumina lanternei, între cârpe muiate în vin, în uleiuri și puțin eau de cologne
l-am zărit din profil, privirea-i floare de mușețel pusă la razele Roentgen

îl întreb dacă suferă și îmi spune că nu, din dragoste a acceptat să devină sperietoare de ciori,
transfigurat de-un surâs desenat matematic, ca jocul șotron pe zidul  ce ne desparte de cer

pe sus norii-s buflei, dolofani si fallstafici, timpul petrece cu ei ca un spectacol de circ,
împotmolit ca un fraier în smârcul Brabantului, astept sa mă salveze vântul de toamnă

peste ape să fug, să mă dizolv în culori, absorbit ca un fulg în peisajele școlii flamande,
de ploaie umflat să devin un iris fetid, aici să descopăr  mica lui libertate

a celui ce veșnic se-ndoapă și rodul viței-de-vie îl risipește-n zadar,
lângă el și cu el Dumnezeu milostivul, ca o umbră, printre fermieri plictisiți



              












domingo, 21 de septiembre de 2014

"Las bodas de plata"-"Nunta de argint"de Nicolae Băciuț (traducido al español por Elisabeta Boțan)

Nicolae Băciuț






LAS BODAS DE PLATA


Justo cuando olía a primavera
volviste, novia de blanco;
pero hasta a ti es verano,
nada asciende,
no desciende,
sólo huele a primavera.



Mi novia con escamas de cera,
que te pierdas en aguas,
que te retires en peces,
que crezcas
en la hierba de las orillas,
porque no hay boda,
no habrá
más que un margen de día
clavado con clavos 
otro Cristo
nos acompañará
el blanco del hueso,
habrá Uno y Ninguno
y en nuestros cuerpos crecerá
la ceniza,
justo cuando otra primavera
pone un anillo en dedo.


Yo digo Si
con la boca de otro.




NUNTA DE ARGINT

Când tocmai mirosea a primăvară,
te-ai reîntors, mireasă-n alb;
până la tine însă-i vară,
nimic nu urcă,
nu coboară,
miroase doar a primăvară.
                                                        
Mireasa mea cu solzi de ceară,
dispari în ape,
te retrage-n peşti,
în iarba malurilor
creşti,
căci nunta nu e,
nu va fi
decât o margine de zi
bătută-n cuie –
alt Christos
ne va petrece
albu-n os,
va fi şi Unul şi Niciunul
şi ne va creşte-n trupuri
scrumul,
când tocmai înc-o primăvară
inel pe deget înconjoară.

Spun Da

cu gura altcuiva.







"rama y ley junto en lengua de los lobos agitando la fuga (sonata para hacha lluvia y orquesta. otoño)"-"ram şi lege laolaltă în limba lupilor tulburând fuga (sonata pentru topor ploaie şi orchestră. toamna)" de Daniel Vorona (traducido al español por Elisabeta Boțan)

Daniel Vorona




rama y ley junto en lengua de los lobos agitando la fuga
(sonata para hacha lluvia y orquesta. otoño)




"Cumplid mi alegría, para pensar igual, teniendo 

el mismo amor, un alma, el mismo juicio." (Filipenses 2,2)

: raíz y rama de cerezo mirando en dos espejos paralelos

el aíre libre y materno que para vivir de otra forma rehúsa morir
tú me hablas de esa tan transparente
marcha hacía la salvación que aceptamos y menos lo deseamos 
sonido y más autenticidad y eje junto dulce y amargo yo
cuento los huesos de la identidad en reflujo 
las dobles explosiones de las fragancias de te sin poder
mirar con ira o asombro a camila 
que pasa sonriendo por orejas de aguja te contesto igual


me equivoqué de siglo y esperé con la superficie con lo alto

con
uvas con el ayer con la mañana con todo lo que siempre no supimos


(y que hermoso y que feo era en la historia 

cuando
nos besábamos con puños y pies)

mezclábamos los días de la semana con hierbas y juntábamos

los caballos con círculos de árboles genealógicos con los puntos cardinales 
luego crecían aguas vivas dentro de las aguas muertas como unas escaleras
hondas en las orillas donde dormían la cuchara y  el cuenco
y la polenta con la barriga al sol como unos imperios caídos
en nuestro grandioso amanecer 
(pistón deflector oscilando en un
motor de combustión interna
brruumm brruumm brruumm)
hasta que florecía por segunda vez la mona
en la miel del sexo aquel cruel y opuesto a las habichuelas mágicas



hubo amor o hubo lo que hubo

y si
hubo lo que hubo donde está 
(mi patria dormía con las manos en cruz
yo reía cuando lloraba y también vosotros)


desato una bandera delante de los que han sido y ya nos son

y perdono a 
Dios por todos sus errores justos o injustos



hubo amor matado por amor y vanidad

hubo
también hubo tan obsesiva caza de viento


abandonad vuestro orgullo

regresad en vosotros mismos 
volved



siempre 


siempre


recordando

sentado de rodillas al lado de una mancha de sangre donde no ha sido enterrada ninguna 
ley
y no sé a cuál de los iconos llegados en mis noches besarle la camisa 






ram şi lege laolaltă în limba lupilor tulburând fuga
(sonata pentru topor ploaie şi orchestră. toamna)


„Implinţi bucuria mea, ca să gândiţi la fel, având
aceeaşi iubire, un suflet, aceeaşi cugetare.” (Filipeni 2, 2)

:rădăcină şi ram de cireş privind în două oglinzi paralele
aerul liber şi matern care refuză să moară pentru a trăi altfel
tu îmi vorbeşti despre acest atât de transparent
marş spre mântuire pe care îl acceptăm şi îl dorim mai puţin
sunet şi mai mult autenticitate şi ax laolaltă dulce şi amar eu
număr oasele identităţii în reflux
dublele explozii ale miresmelor de ceai şi fără să pot să
mă uit cu ură ori mirare la camila
care trece zâmbind prin urechile acului îţi răspund la fel

am greşit veacul dar am aşteptat cu întinsul cu înaltul
cu
struguri cu ieri şi cu mâine cu tot ce mereu n-am ştiut

(şi ce frumos şi ce urât era în istorie
când
ne sărutam cu pumnii cu picioarele)

zilele săptămânii le amestecam cu ierburi amestecam
caii cu cercurile arborii genealogici cu punctele cardinale
apoi creşteau apele vii înăuntrul apelor moarte ca nişte scări
adânci pe malurile cărora dormeau lingura şi strachina
şi mămăliga cu burta la soare ca nişte imperii apuse
întru răsăritul nostru cel falnic
(un piston deflector oscilând într-un
motor cu ardere internă
thâgâdâm thâgâdamdam thâgâdâm)
până când înflorea a doua oară maimuţa
în mierea din sexul cel crud şi advers al vrejului de fasole

a fost iubire sau a fost cea fost
şi dacă
a fost ce a fost unde e ce a fost
(patria mea dormea cu mâinile-n cruce
eu râdeam când plângeam şi voi la fel)

în faţa celor care au fost şi nu mai sunt dezleg un steag
şi îl iert pe
Dumnezeu pentru toate greşelile lor drepte sau nedrepte

a fost iubire ucisă de iubire şi deşertăciune
a fost
şi vânare preaobsesivă de vânt a mai fost

părăsiţi-vă trufia
în voi înşivă reveniţi
întoarceţi-vă

mereu
şi
mereu

amintind
stau în genunchi lângă o pată de sânge în care nu a fost îngropată nici o
lege
şi nu ştiu căreia dintre icoanele venite în nopţile mele să-i sărut cămaşa











viernes, 19 de septiembre de 2014

”Pentru Durango”-„A Durango„ de Cesar Curiel (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)

 Cesar Curiel





PENTRU DURANGO

Totul e exil în tine
până și privirea care îmi străpunge
nostalgia din trup
ești țărâna din mână ce se uită
la relicva traumelor mele;
mâinile tale îmi sapă
fiecare vis, pe care-l fac din lut
în emisfera pe care o trăiesc
după războaie și amintiri.

Tu... Paradisul meu
Eden captiv demult pierdut
în umbra prafului care mi-a scăldat trupul


astăzi sărbătoresc cu zgomot
că încă mai trăiesc
când ascult clopotul
și-s umbră în venele tale
aceleași pe care le aduce rândunica
în ciocul ei de făurar cu lut
când amintirea mea îți va țese gingășia
pântecelui
care pictează pereții
mult doritei mele speranțe,
de a mă întoarce în brațele tale himeră,


dacă nu mai e viață

să mă fac pământ!
Sepulcru deschis 
să fiu parte din moștenirea ta,
din cerul tău care e cerul meu
din viața ta care e viața mea
chiar dacă orașul meu drag,
sunt atât de departe.







A Durango


Todo en ti es exilio
hasta la mirada que atraviesa
la nostalgia de mi cuerpo
cuando a tierra en mano me observas
en la reliquia de mis traumas;
tus manos que excavan
cada sueño, los que formo de barro
en el hemisferio donde habito,
un rincón proscrito
de posguerras y recuerdos.

Tu… Mi paraíso
el Edén cautivo que perdí hace tiempo
en la sombra del polvo que bañó mi cuerpo

hoy celebro con algarabía
el hecho de estar despierto
cuando escucho la campana
y soy sombra entre tus venas
las mismas que trae la golondrina
en su pico cual barro de alfarero
cuando teje mi memoria la dulzura
de tu vientre
que pinta las paredes
de mi tan anhelada esperanza,
volver a tus brazos quimera mía

si no es vida

¡volverme tierra!
Sepulcro abierto
ser parte de tu herencia,
de tu cielo que es mi cielo
de tu vida que es mi vida
aunque ciudad, amada mía
me encuentre yo tan lejos. 





jueves, 18 de septiembre de 2014

[86] de Luis Tamarit (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)

Luis Tamarit






[86] 


Laude și condoleanțe îmbracă de doliu zilele ce vor veni când tu nu vei mai fi

Cărbunele nopților ce vor arde fără noi

Euforia vegetală neînvinsă încă de moarte

”Metastază”(Poem incomplet 1980-2015)


[86]

Alabanzas y pésames visto de luto los días que vendrán cuando tú ya no estés

El carbón de las noches que arderán sin nosotros

La euforia vegetal aún no vencida por la muerte

 "Metástasis" (Poema incompleto 1980-2015)

miércoles, 10 de septiembre de 2014

”Limita se desprinde”-”Se desprende el límite"de Daniel Montoly (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)



Daniel Montoly






LIMITA SE DESPRINDE

Se desprinde 
ochiul fără limite dacă îl pun
în ultima ei privire
pe care mi-o amintesc.
Astăzi cea care mă privește e o altă femeie
vocea ei nu se oprește
cu ceasul, și nici cu cântecul
cocoșilor
legănându-se în echinoxuri
de gâturi nocturne
căutând să se joace cu răspunsurile mele
cu cărțile uitării
în alte limbi.




SE DEPRENDE EL LÍMITE

Se desprende
si coloco el ojo sin límites
en la última mirada
que recuerdo suya.
Hoy es otra mujer la que me mira
y su voz no se detiene
con el reloj, tampoco con el canto
de los gallos
meciéndose en equinoccios
de gargantas nocturnas
buscando jugar con mis respuestas
con las barajas del olvido
en otras lenguas.


martes, 9 de septiembre de 2014

”Poemul XIX”-” Poema XIX”de Cesar Curiel (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)

 Cesar Curiel 








Poemul XIX



Mor!
Sub cerneala ce dezbracă noaptea
sfâșiind liniștea copacilor
ce cad adormiți

sunt aceiași ce cheamă
ambarul ochilor tăi
sub lumina diafană care rupe ceața
cea care se ascunde în întuneric
și îți păstrează chipul.

E imposibil să ascunzi atâta frumusețe
când sublimă și nudă te înalți în nostalgiile mele
în nopțile complice viselor mele
tu mă săruți.


Poema XIX

¡Muero!
Bajo la tinta que desnuda la noche
rasgando el silencio de los arboles 
que caen dormidos

son los mismos que nombran 
el ámbar de tus ojos
bajo una diáfana luz que rompe la niebla
la que se oculta en la oscuridad
que guarda tu rostro.

Es imposible esconder tanta belleza
cuando desnuda sublime subes a mis nostalgias
y en mis noches cómplice de mis sueños
tú me besas.






”Invitație”-”Invitación”de Cesar Curiel (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)



Cesar Curiel






Invitație



Vino, să ne facem din istorie poveste  
și cei care vor citi  versurile în anii ce urmează
să se întruchipeze în fiecare noapte în trupul tău! 




Invitación


¡Ven! Hagamos de la historia nuestra historia
para que en años postreros la gente lea
los versos que cada noche en tu cuerpo plasmé.

jueves, 4 de septiembre de 2014

”Cinci”-”Cinco”de Mauricio Vallejo Márquez (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)

Mauricio Vallejo Márquez








CINCI 

(Pariu)

Pe masă acum 
rămân doar cartea silențioasă 
și freamătul unor degete
îmi trec privirea peste cutele aspre ale adversarului meu,
mâna goală 
și pleoapele îmi cad. 


Nu mai rămâne nimic pentru a paria
doar viața.

Lent și ca o tânguire aruncă două cărți.
Rămân trei, și își ține răsuflarea.
Aproape îi e frig iar pe masă e doar un soare.


Vreau să schimb regina pe cele opt spade ale lui,
să-și pună tabăra roșie o oaste-ntreagă cu steaguri
nu acest doi de inimă
fără oprire fără culoare
numai perechea
iar rivalului meu îi scapă onoarea pe frunte.

Din cartea AȘTEPTAREA (în curs de apariție 2014)






CINCO

(Apuesta)


Ahora que sobre la mesa
solo queda la silente baraja
y el rumor de algunos dedos
paseo con mis ojos los surcos duros de mi rival ,
los párpados caen
y mi mano vacía .

No queda más de valor para apostar
sino la vida.

Despacio y como arrullo arrojan dos cartas.
Quedan tres, pero detiene su pulmón .
Apenas tiene frío y sólo hay un sol en la mesa.

Ya quiero cambiar mi reina con sus ocho espadas,
que todo un ejército acampe rojo y con banderas
pero no este 2 de corazones,
sin escala ni color
solo pareja
y a mi rival se le escapa el honor por la frente.



Del poemario LA ESPERA (Editorial pendiente, 2014)



miércoles, 3 de septiembre de 2014

”Dacă vreodată”-” Y alguna vez”de Daniel Montoly (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)



Daniel Montoly



DACĂ VREODATĂ

Dacă vreodată
peste noi înșine va recădea 
strălucirea picioarelor sale
întensificând fiecare noapte
extenuată, și ea
care abia visează vise famelice
lamentări de fond
naufragiu de fracasări
transformate în călăreți
fără aventuri,
va trăi mulțimi de amiezi
fără nopți cu dinți,
la marginea invocărilor
bând fără încetare
sorbituri de lumină.



Y ALGUNA VEZ



Y alguna vez
sobre nosotros mismos recaerá
el brillo de sus pies
arreciando cada noche
extenuada, y ella
que sueña apenas sueños famélicos
quejidos de fondo
náufrago por fracasos
transformados en jinetes
sin aventuras,
habitará cúmulos de mediodías
sin noches con los dientes,
al margen de las invocaciones
bebiendo sorbos de luz
sin detenerse.