jueves, 17 de abril de 2014

"Esaú în metrou”-”Esaú en el metro"de Amando García Nuño (traducido al rumano por Elisabeta Botan)

Amando García Nuño



ESAÚ ÎN METROU

În vagonul metroului, Esaú cere 
niște monede pentru sandwich,
exilat din el, trece șapca
în timp ce-și amintește cu atroce nostalgie
copilăria pierdută, cât de bine
îi ieșea lintea lui Jacob.

 ESAÚ EN EL METRO


En el vagón del metro, Esaú pide
unas monedas para el bocadillo,
exiliado de sí, pasa la gorra
mientras recuerda con atroz nostalgia
aquella infancia perdida, lo bien
que a Jacob le salían las lentejas.

”Lumină invizibilă”-”Invisible luz”de André Cruchaga (traducido al rumano por Elisabeta Botan)

André Cruchaga





LUMINA INVIZIBILĂ

În invizibilul pantofilor transfigurați și alunecoși de bălegar: fiecare clamează 
pentru țara pe care o poartă în măruntaie pentru acel arbore legat de piept pentru trupul 
tău patrie care mă ține lipit și încolțit neîntreruptă mușcătură în încâlciri ale
paladarului meu mâine va trebui să punem lacăt bordelurilor...
Barataria, 16.IV.2014




INVISIBLE LUZ

En lo invisible los zapatos transfigurados y escurridizos del muladar: cada quien clama por el país que lleva en las entrañas por ese otro árbol atado al pecho por ese cuerpo tuyo patria que me tiene arrimado y arrinconado incesante mordida en los enredos de mi paladar mañana habremos de ponerle candado a los burdeles…
Barataria, 16.IV.2014

martes, 8 de abril de 2014

"Corona"-"Coroană"de Virgil Diaconu (traducido al español por Elisabeta Botan)

Virgil Diaconu





Corona



Mi infancia entre dos iglesias...
Ella, escondida entre los golpes de campana,
para alcanzar a los santos en el instante justo
que bajan de sus iconos a la tierra.


Una infancia llena de santos, una iglesia de donde,
Escapada, la luz corre por las calles.

¡La infancia! Una noche de Pascuas,
cuando la Resurrección se comparte entre todos.
A todos los muertos y a todos los vivos... ¡La Resurrección!  


Mi infancia entre dos iglesias.
Con la princesa de la mano camino sobre sus huellas. Con la luz de la mano.
El tordo canta un lied, que tiene que ser el alma de Job,
tras perder a sus hijos.
Hasta el otoño pasa por mi alma con todos los nidos.
Con todos sus gorriones que Dios entierra en las ramas
para brotar en la primavera.


La infancia, ¡la invencible infancia!
Con su espada de madera corta las cabezas a los dragones de la noche.
Aquella que ahora me coge de la mano en el bosque:
soy la mariposa, soy todos esos colores que aletean hacía ti.
Soy la abeja que toca con su ala en la puerta de los narcisos.


¡La infancia! Que se oculta por la noche en mis brazos.
Que grita en sueño. Quizás la corona de espinas le aparece en sueño,
la corona de espinas empieza a asomarse... Espina con espina – a mostrarse.

La infancia, muy poco le queda hasta el Apocalipsis. 
Mi soledad sube a la Luna.
Ni siquiera sé donde he dejado mis pensamientos a noche.
¿Serán ellos las manzanas de la cabeza del árbol? ¿Las ensangrentadas manzanas?
Ni siquiera sé donde he perdido mi alma.
¿La habré olvidado con los grillos?
¿Será el canto del tordo, tras perder a sus hijos?

La infancia, ¡la invencible infancia!
Una llama con las manos vacías, en el combate con la oscuridad. Con las espinas.
Y como corta una tras otra las cabezas de la oscuridad,  
cada mañana ella me saca victorioso de los matorrales de la noche.
De los matorrales de la corona de espinas.
La infancia, ¡la invencible infancia!



Coroană


Copilăria mea dintre două biserici…
Ea, strecurata printre bătăile de clopot,
ca să-i prindă pe sfinţi chiar în clipa
în care coboară din icoane pe pământ.

O copilărie plină de sfinţi, o biserică din care,
scăpată, lumina o ia la fugă pe străzi.

Copilăria! O noapte de Paşte,
în care Învierea se împarte tuturor.
Tuturor morţilor şi tuturor viilor… Învierea!

Copilăria mea dintre două biserici.
Calc pe urmele ei cu prinţesa de mână. Cu lumina de mână.
Sturzul cântă un lied, care trebuie să fie sufletul lui Iov,
după ce şi-a pierdut fiii.
Chiar şi toamna trece prin sufletul meu cu toate cuiburile.
Cu toate vrăbiile pe care Domnul le îngroapă în ramuri
ca să încolţească la primăvară.

Copilăria, neînvinsa copilărie!
Care cu sabia ei de lemn scurtează de cap balaurii nopţii.
Care mă ia şi-acum de mână prin crâng:
sunt fluturele, sunt toate culorile care bat din aripi spre tine.
Sunt albina care bate cu aripa ei la poarta narciselor.

Copilăria! Care se ascunde seara în braţele mele.
Care ţipă în somn. Pesemne coroana de spini i se arată în vis,
coroana de spini începe să se vadă… Spin cu spin – să se vadă.

Copilăria, care până la Apocalipsă mai are atât de puţin.
Singurătatea mea urcă în Lună.
Nici nu mai ştiu pe unde mi-am lăsat, aseară, gândurile.
Să fie ele merele din capul copacului? Însângeratele mere?
Nici sufletul nu mai ştiu pe unde l-am pierdut.
Să-l fi uitat la greieri?
Să fie el cântecul sturzului, după ce şi-a pierdut fiii?

Copilăria, neînvinsa copilărie!
O flacără cu mâinile goale, în luptă cu întunericul. Cu spinii.
Şi cum taie unul câte unul capetele întunericului,
ea mă scoate în fiecare dimineaţă victorios din hăţişurile nopţii.
Din hăţişurile coroanei de spini.
Copilăria, neînvinsa copilărie!





”Unde e lumina?”-”¿Dónde está la luz?”de Jesús García Moreno (traducido al rumano por Elisabeta Botan)


Jesús García Moreno


Unde e lumina?

—Zorile s-au ivit devreme azi.
Deodată totul s-a luminat .
Culorile aurorei,
inundă colțurile odăii.
O rază luminează  chipul Imaculatei
care atârnă la căpătâi.p
Pentru a o vedea de aproape
trebuie doar să mă ridic
peste aerul dens al respirațiilor.
Cu Soarele ăsta, și în clopotniță bate la cinci!
Sigur, m-am micșorat, …

Acolo în stânga, dulapul de haine...

La dreapta, scrinul, lipit de ușă...

Unde am pus deșteptătorul?
Tic-tacul sună departe…
În bucătărie?
Nu, nu. Ca întotdeauna, 
e aici pe noptieră,
pe stampa lui San Roque,…


Cum mai sâcâie azi lumina, nu pot nici să deschid ochii.
Manolo, Manolo, ridică-te și coboară jaluzeaua…
Ce rece e partea ta de pat!

Deja bate la cinci dimineța...
Unde e lumina?
Manolo… Manolo! 




¿Dónde está la luz?

—Hoy ha amanecido temprano.
Todo se ha iluminado de repente.
Los colores de la aurora,
inundan los rincones de la habitación.
Un rayo de luz  ilumina el rostro de la Inmaculada
que hay colgada en la cabecera.
Solo tengo  que elevarme
sobre el aire espeso de las respiraciones
para verlo de cerca.
¡Con este Sol, y en el campanario dando las cinco!
Me he descontado, seguro…

Allí a la izquierda el armario ropero…
A la derecha, pegando a la puerta, la cómoda…

¿Dónde puse el despertador…?
El tic-tac suena lejos…
¿En el comedor?
No, no. Está aquí en la mesita
sobre la estampa de San Roque, como siempre…

Como molesta hoy la luz, no puedo ni abrir los ojos.
¡Manolo, Manolo, levántate a cerrar la persiana!
¡Qué fría esta tu parte de la cama!

Ya dan las cinco de la mañana…
¿Dónde está la luz?
¡Manolo…Manolo!

14 Diciembre 2013



martes, 1 de abril de 2014

”Monolog”-”Monólogo”de Jesús García Moreno (traducido al rumano por Elisabeta Botan)



 Jesús García Moreno








Monolog


Nu te ascunde sub pat.
Acum nu mai e un loc sigur.
Spune-i lui Paco să se gândească la copii
și să nu mai uite pe balcon.
Trebuie să existe un mâine!
Nu se poate ca toate speranțele noastre să se sfârșească
când agenții legii vor sparge ușa,
domnul acesta la costum ne va da hârtiile,
ca să ne alunge din casă.
Chiar dacă așa va fi ne vom duce la munte, dar aici nu plânge nimeni!
Nu e vina noastră, Paco,
Am plătit când te-au dat afară de la muncă,
Continuăm să plătim cu șomajul.
Cu truda și răbdând de foame.
Dar azi nu plânge nimeni!
Autoritățile și băncile ne pedepsesc că suntem săraci,
fără să fii furat și fără să fii omorât pe nimeni.
Ne-am înșelat gândind că eram de aici,
Dar săracii nu aparținem nici unui loc...
Paco, ridică-ți privirea, uită-te în ochii polițiștilor!
Spune-le că nu-i faci rău acestui domn în costum
care se ascunde după ei.
Copii, luați pachetele astea și priviți înainte!
Tot ce vedeți e al vostru...
și-a voastră mamă vă spune: vom lupta pentru asta.


Monólogo


No te escondas debajo de la cama.
Ya no es un sitio seguro.
Dile a Paco que piense en los niños
Y que deje de mirar al balcón.
¡Tiene que haber un mañana!
No puede ser que todas nuestras ilusiones terminen
cuando los agentes de la Ley derriben la puerta,
ese señor  con traje  nos entregue los papeles,
y nos echen de la casa.
¡Aunque sea nos tiramos al monte, pero aquí no llora nadie!
La culpa no es nuestra, Paco,
Pagamos cuando te echaron del trabajo,
Seguimos pagando con el paro.
Con fatigas y pasando hambre.
¡Pero hoy no llora nadie!
Nos castigan por pobres las autoridades y los bancos,
sin haber robado y sin haber matado a nadie.
Estábamos engañados pensando que éramos de aquí,
Pero los pobres no somos de ningún lado…
Paco, ¡levanta los ojos, mira a los guardias de frente!
Diles que no le vas a hacer daño a ese señor de traje
que se protege tras ellos.
¡Niños, coger esos paquetes y mirar hacia adelante!
Todo lo que veis es vuestro…
y vuestra madre os lo dice: lucharemos por ello.