domingo, 21 de septiembre de 2014

"rama y ley junto en lengua de los lobos agitando la fuga (sonata para hacha lluvia y orquesta. otoño)"-"ram şi lege laolaltă în limba lupilor tulburând fuga (sonata pentru topor ploaie şi orchestră. toamna)" de Daniel Vorona (traducido al español por Elisabeta Boțan)

Daniel Vorona




rama y ley junto en lengua de los lobos agitando la fuga
(sonata para hacha lluvia y orquesta. otoño)




"Cumplid mi alegría, para pensar igual, teniendo 

el mismo amor, un alma, el mismo juicio." (Filipenses 2,2)

: raíz y rama de cerezo mirando en dos espejos paralelos

el aíre libre y materno que para vivir de otra forma rehúsa morir
tú me hablas de esa tan transparente
marcha hacía la salvación que aceptamos y menos lo deseamos 
sonido y más autenticidad y eje junto dulce y amargo yo
cuento los huesos de la identidad en reflujo 
las dobles explosiones de las fragancias de te sin poder
mirar con ira o asombro a camila 
que pasa sonriendo por orejas de aguja te contesto igual


me equivoqué de siglo y esperé con la superficie con lo alto

con
uvas con el ayer con la mañana con todo lo que siempre no supimos


(y que hermoso y que feo era en la historia 

cuando
nos besábamos con puños y pies)

mezclábamos los días de la semana con hierbas y juntábamos

los caballos con círculos de árboles genealógicos con los puntos cardinales 
luego crecían aguas vivas dentro de las aguas muertas como unas escaleras
hondas en las orillas donde dormían la cuchara y  el cuenco
y la polenta con la barriga al sol como unos imperios caídos
en nuestro grandioso amanecer 
(pistón deflector oscilando en un
motor de combustión interna
brruumm brruumm brruumm)
hasta que florecía por segunda vez la mona
en la miel del sexo aquel cruel y opuesto a las habichuelas mágicas



hubo amor o hubo lo que hubo

y si
hubo lo que hubo donde está 
(mi patria dormía con las manos en cruz
yo reía cuando lloraba y también vosotros)


desato una bandera delante de los que han sido y ya nos son

y perdono a 
Dios por todos sus errores justos o injustos



hubo amor matado por amor y vanidad

hubo
también hubo tan obsesiva caza de viento


abandonad vuestro orgullo

regresad en vosotros mismos 
volved



siempre 


siempre


recordando

sentado de rodillas al lado de una mancha de sangre donde no ha sido enterrada ninguna 
ley
y no sé a cuál de los iconos llegados en mis noches besarle la camisa 






ram şi lege laolaltă în limba lupilor tulburând fuga
(sonata pentru topor ploaie şi orchestră. toamna)


„Implinţi bucuria mea, ca să gândiţi la fel, având
aceeaşi iubire, un suflet, aceeaşi cugetare.” (Filipeni 2, 2)

:rădăcină şi ram de cireş privind în două oglinzi paralele
aerul liber şi matern care refuză să moară pentru a trăi altfel
tu îmi vorbeşti despre acest atât de transparent
marş spre mântuire pe care îl acceptăm şi îl dorim mai puţin
sunet şi mai mult autenticitate şi ax laolaltă dulce şi amar eu
număr oasele identităţii în reflux
dublele explozii ale miresmelor de ceai şi fără să pot să
mă uit cu ură ori mirare la camila
care trece zâmbind prin urechile acului îţi răspund la fel

am greşit veacul dar am aşteptat cu întinsul cu înaltul
cu
struguri cu ieri şi cu mâine cu tot ce mereu n-am ştiut

(şi ce frumos şi ce urât era în istorie
când
ne sărutam cu pumnii cu picioarele)

zilele săptămânii le amestecam cu ierburi amestecam
caii cu cercurile arborii genealogici cu punctele cardinale
apoi creşteau apele vii înăuntrul apelor moarte ca nişte scări
adânci pe malurile cărora dormeau lingura şi strachina
şi mămăliga cu burta la soare ca nişte imperii apuse
întru răsăritul nostru cel falnic
(un piston deflector oscilând într-un
motor cu ardere internă
thâgâdâm thâgâdamdam thâgâdâm)
până când înflorea a doua oară maimuţa
în mierea din sexul cel crud şi advers al vrejului de fasole

a fost iubire sau a fost cea fost
şi dacă
a fost ce a fost unde e ce a fost
(patria mea dormea cu mâinile-n cruce
eu râdeam când plângeam şi voi la fel)

în faţa celor care au fost şi nu mai sunt dezleg un steag
şi îl iert pe
Dumnezeu pentru toate greşelile lor drepte sau nedrepte

a fost iubire ucisă de iubire şi deşertăciune
a fost
şi vânare preaobsesivă de vânt a mai fost

părăsiţi-vă trufia
în voi înşivă reveniţi
întoarceţi-vă

mereu
şi
mereu

amintind
stau în genunchi lângă o pată de sânge în care nu a fost îngropată nici o
lege
şi nu ştiu căreia dintre icoanele venite în nopţile mele să-i sărut cămaşa











No hay comentarios:

Publicar un comentario