lunes, 31 de marzo de 2014

"Mi felicidad se ha cansado"-"Fericirea mea a obosit"de Ruxandra Anton (traducido al español por Elisabeta Botan)

Ruxandra Anton





Mi felicidad se ha cansado

no tenemos escapatoria
de las palabras pronunciadas
con mitad de boca


mi querido
yo no te oigo las palabras de la herrumbre
yo llevo ropas de luto
para la niña de los fósforos
y ahora


me he puesto un collar de abalorios
y el cayado del mendigo
para el amor que queda por vivir
y la ira que está en nuestro camino


como una sombra de hombre
es la palabra


la palabra amor
no puede ser cubierta
con una sábana


cada día llegan trenes
de ellos bajan hombres desconocidos
sus roces son
amapolas que se deshojan


el niño está en su habitación
y gira la llave del trenecito
de el bajan hombres
que se convierten en sus niños
ellos nunca juegan con las palabras



si estamos tristes
si estamos cansados
y no podemos subir la colina
verde del corazón
si de nuestros ojos surgen 
animales salvajes
si tu no me tocas los dedos
cuando están temblando


y dices
el miedo gira la llavecita
de la palabra amor
el miedo de la soledad


¿crees que estamos en la caída?


en su habitación
el niño levanta el banderín
papá dame flores
para la niña de los fósforos
¿mamá crees que volverá?


mi felicidad se ha cansado
mi felicidad está triste
déjame en el trenecito
para acostarla.






Fericirea mea a obosit



nu avem scăpare
de cuvintele spuse
cu jumătate de gură

dragul meu
eu nu îţi aud cuvintele ruginii
eu port haine de doliu
pentru fetiţa cu chibrituri
şi acum

mi-am pus un şirag de mărgele
şi cârja cerşetorului
pentru iubirea rămasă de trăit
şi ura care ne stă în cale

ca o umbră de om
este cuvântul

cuvântul dragoste
nu poate fi acoperit
cu un cearşaf

în fiecare zi vin trenuri
din ele coboară oameni necunoscuţi
atingerile lor sunt
maci care se scutură

copilul stă în camera lui
şi învârte cheiţa trenuleţului
din el coboară oameni
care devin copiii lui
ei nu se joacă niciodată cu cuvintele

dacă suntem trişti
dacă suntem obosiţi
şi nu putem urca dealul
verde din inimă
dacă din ochi ne ţâşnesc
animale sălbatice
dacă tu nu-mi atingi degetele
când tremură

şi spui
frica învârte cheiţa
cuvântului dragoste
frica de singurătate

crezi că suntem în cădere?

în camera lui
copilul ridică fanionul
tată dă-mi flori
pentru fetiţa cu chibrituri
mamă crezi că se mai întoarce?

fericirea mea a obosit
fericirea mea e tristă
lasă-mă în trenuleţ
să o adorm.
















No hay comentarios:

Publicar un comentario