sábado, 18 de enero de 2014

”Parabolă”-”Parábola"de André Cruchaga (traducido al rumano por Elisabeta Botan)


André Cruchaga 



PARABOLĂ


Aici e drumul pe care ziua ni-l pune în papuci. Oare e
picătura viselor ce se extinde în mijlocul rădăcinilor sufletului,
sau e fragmentul de strălucire care foșnește?
—Cineva mi-a zis că drumul e un caiet infinit ce se leagă
propriului ochi și că, după caz, fiecare seceră miriștea  sau nesfârșirea.
Drumul vieții, între timp, —mi-a zis altul, un hâtru—,
e ca un licurici pe ramura umbrelor. Acolo orice înălțare 
poate fi moartea ta.
Altul, diafan în coștiința sa, îmi zice că drumul sigur e acel
spațiu unde călătorul poate da la o parte molia.
Nu ne poate înșela parcinomia tarantulelor, nici vulturul
cu condiția zborului său nemăsurat.
(A zbura e cea mai mare îndrăzneală, însă nu întotdeauna e ușor când s-a
stat mult timp în mușuroi sau legat de trunchiul copacului.)

Barataria, 24.IX.2013, din cartea POST-SCRIPTUM






PARÁBOLA




Aquí el camino que el día nos pone en nuestros zapatos. ¿Es acaso
la gota de los sueños que se extiende en medio de las raíces del aliento,
o es el fragmento de resplandor que cruje?
—Alguien me dijo que el camino es un cuaderno infinito que se anuda
al propio ojo y que según el caso, cada quien siega el rastrojo o el sinfín.
El camino de la vida, entretanto, —me dijo otro, un socarrón—, 
es como una luciérnaga en la rama de las sombras. Ahí cualquier alzada
puede ser tu muerte.
Otro, diáfano en su conciencia, me dice que el camino seguro es aquel
espacio donde el caminante puede hacer a un lado la polilla.
No puede engañarnos la parsimonia de las tarántulas, ni el zopilote
a condición de su vuelo desmedido.
(Volar es la mayor audacia, pero no siempre es fácil cuando se ha permanecido mucho tiempo en hormiguero o amarrado a tronco de árbol.)


Barataria, 24.IX.2013, del libro POST SCRIPTUM

No hay comentarios:

Publicar un comentario