sábado, 30 de noviembre de 2013

"Mitología"- "Mitologie" de André Cruchaga, (traducido al rumano)

André Cruchaga
MITOLOGIE



Vin din propriile mele făurării, acolo unde focul e nestăpânit.
Mă opun zilelor seducătoare ale insensibilului, cultului domestic;
și mă dedic, după călătorii și lanțuri, abecedarului care sapă
în memoria mea un destin de oglinzi.
(În drum, malefice priviri precum Gorgonele timpurilor
ancestrale.) De ce să mă supun în acest batalion de colți?
Pot evita scânteia monstruoasă, a catastrofelor pietroase
a sării planetei? Încerc— de pe scările subterane—, din
conștiință, să născocesc alte alegorii.
—În beția poșircii, fuga cu ciudata sa consolare de salivă.
Ignor, bineînțeles, când marea înflorește în beție
și aurora se arată singură în răscolirea zilei. Totul depășește subconștientul.
Barataria, 18.IX.2013


MITOLOGÍA
Vengo de mis propias herrerías, ahí donde el fuego es irrefrenable.
Me resisto a los días seductores de lo inhóspito, al culto doméstico;
y me entrego, después de viajes y cadenas, al abecedario que cava
en mi memoria un destino de espejos.
(En el camino, maléficas miradas como Gorgonas de los tiempos
ancestrales.)
 ¿A qué atenerme en este batallón de colmillos?
¿Puedo rehuir de la centella monstruosa, de las catástrofes pétreas
de la sal del planeta? Intento —desde escaleras subterráneas—, desde
la conciencia, imaginar otras alegorías.
—En la embriaguez del brebaje, la pira y su extraño regazo de saliva.
Ignoro, desde luego, cuando el mar aflora en ebriedad
y la aurora emerge sola en el trasiego del día. Todo excede al subconsciente.
Barataria, 18.IX.2013

viernes, 29 de noviembre de 2013

"Poem" de Carmen Focsa (traducido al español por Elisabeta Boțan)

Carmen Focsa







POEMA



Entre nosotros el aíre silbaba como una sierpe de oro
Lúcida, venenosa,
Envejecía esperándote
Que llegues  de lejos,  a paso
 … Estaba al acecho, luchando con el sueño
Sólo quería que me visitases más a menudo
Éramos como dos seres primitivos, en un lugar en donde
Uno sembró, el otro cosechó…
A veces me parecía difícil entender
Que no cualquier lágrima se vuelve  rocío
Que puedo ser isla sin aguas alrededor
Y, mira, dan frutos  las tierras
Que uno ha sembrado, el otro ha cosechado…







POEM

Printre noi aerul șuiera ca un șarpe de aur
Lucitor, veninos,
Îmbătrâneam așteptându-te
Să vii de departe, pe jos
      ...Stăteam la pândă, mă luptam cu somnul
Doar voiam să mă vizitezi mai des 
Eram ca două ființe primitive, într-un loc în care 
Unul a semănat, celălalt a cules...
Uneori îmi era greu de-nțeles
Cum nu orice lacrimă devine rouă
Cum pot fi insulă fără ape-mprejur 
Dar, iată, rodesc ținuturile în care

Unul a semănat, celălalt a cules...





jueves, 28 de noviembre de 2013

”Poema en el viento” de Octavio Fernández Zotes (traducido al rumano por Elisabeta Botan)

Octavio Fernández Zotez
POEM ÎN VÂNT




Cine ar putea să scrie
un poem în vânt
ce liniștit în aer
va rămâne agățat,
fără silabe, fără versuri,
fără metrică, fără ritm,
fără materie poetică.

Iar vântul
și timpul, în trecere
îi vor reînnoi strălucirea
și ar lumina în noapte
peste fondul infinit.

Cu cuvinte eterne,
cu grafii eterice,
cu tăceri pe cerneală.

Un poem gigant
de speranță reținută,
și a gândi doar
că e numai începutul,
că e primul an.

Cine ar putea să scrie

imnul vieții.




 POEMA EN EL VIENTO 


Quién pudiera escribir 
un poema en el viento 
y que quieto en el aire 
se quedara suspenso, 
sin sílabas, sin versos, 
sin métrica, sin ritmo, 
sin materia poética. 

Que el viento 
y el tiempo, al pasar, 
renovaran su brillo 
y luciera en la noche 
sobre un fondo infinito. 

Con palabras eternas, 
con grafías etéreas, 
con silencios por tinta. 

Un poema gigante 
de ilusión contenida,
 
y pensar solamente 
que es tan sólo el principio, 
que es el año primero. 

Quien pudiera escribir 
ese himno a la vida.






miércoles, 27 de noviembre de 2013

"Parece un obra macabra" de Jesús García Moreno (traducido al rumano)





Pare o operă macabră
 
lui  William Shakespeare
 
de Jesús García Moreno 
 
Pare o operă macabră
Hoinărim într-un spațiu absurd 
în care viața
trasează drumuri fără sens
peste vechi decoruri,
unde siniste personaje,
recită monologuri înveninate,
cu prefăcută coerență.
Și dacă încercăm să fugim...
descoperim prăpastia
ce ne separă de stalul,
populat de ochi ce privesc fără să vadă;
auzuri dresațe;
guri împrumutate;
mâini tensionate fie că, în semn,
finalul tragediei merită refuz sau aplaudat.
Apoi...
obscuritatea, singurătatea, liniștea
peste un scenariu dezolat.
 
 
 Parece una obra macabra
 
A William Shakespeare
 
Parece una obra macabra.
Deambulamos por un espacio absurdo
en el que la vida
va trazando caminos sin sentido
sobre viejos decorados,
donde siniestros personajes,
recitan monólogos envenenados,
con fingida coherencia.
Y si tratamos de huir…
hallamos el precipicio
que nos separa de la platea,
poblada por ojos que miran sin ver;
oídos amaestrados;
bocas prestas; 
manos tensas por si, a una señal,  
el final de la tragedia merece repulsa o aplauso.
Luego…
oscuridad, soledad, silencio
sobre el escenario desolado.
 
 
  
 
 
 
 
 
  
 
  
 


  





  

”Antediluviana” de Ángela Moreno Gutiérrez (traducido al rumano)








ANTEDILUVIANĂ

 de Ángela Moreno Gutiérrez

Uitare,
frig întins.
O fosă evidentă
traversează gâtul
de promptitudine cinerară.
Sângele, culoare indoloră,
un incendiu imens,
imperceptibil,
și lobi incandescenți
și nume milenare
îmi învocă ploaia.


ANTEDILUVIANA
Olvido,
frío extensísimo.
Una fosa evidente
 atraviesa la garganta
 de prontitud cinérea.
La sangre, color indoloro,
un incendio inmenso,
imperceptible,
 y lóbulos candentes
 y nombres milenarios
 me invocan la lluvia.



lunes, 25 de noviembre de 2013

"Mujer leyendo a Pizarnik" de Rosario Delgado Suárez ( traducido al rumano por Elisabeta Boțan)


Rosario Delgado Suárez


FEMEIE CITINDO PE PIZARNIK


Mi-am lăsat pielea de copilă
leganată de Pizarnic.
Azi înțeleg că Albastrul 
e deghizat în liniște
și liniștea, în Noapte
ce roagă Zorilor
sacrificiul morții.
Dar acum, când nu se simte umbra.
nu  există temeri.

Mi-am lăsat inocența
pentru atunci când clipele
o vor merita neprihănită,
pentru atunci când ochii-mi
se vor scălda în ai tăi
și verbul îi va înspăimânta, 
pentru atunci când dansul
de liliac și amarant
se va întâlni fără depărtări.



Acum mă definesc
în nedefinire,
în vântul desfăcut
de un fluture,
în zăpada stinsă
ce iubește strălucirile.


Acum nu mai sunt amintire


de naiadă pierdută,
sunt buclă de cascadă,
floare de spumă,
și sirenă de pământ.


Mă reafirm 
în alquimia-mi neliniștită,
în misterul răsăritului zâmbetului meu,
și în toate tainele pe care nu le înțelegi.
Sunt cunoscătoarea capriciilor mele
însă, doar pe tine te aștept în lacuri.


Citește versurile mele acum,
poți să-mi miroși spiritul
după cerneala sa.
Mă încoronez ca  Femeie
într-un poem.
Pentru că...
Sunt acest Albastru, această Noapte
această Lumină în forme fâlfâite.




MUJER LEYENDO A PIZARNIK

He dejado mi piel de niña
acunada en los versos de Pizarnik.
Hoy entiendo que el Azul
está disfrazado de silencio
y el silencio, de Noches
que ruegan al Alba
el sacrificio de la muerte.
Pero ahora, no hay miedos
al no sentir la sombra.

 Ya he dejado la inocencia
para cuando los instantes
la merezcan virgen,
para cuando mis ojos
se bañen en los tuyos
y les atemorice el verbo,
para cuando el baile
de lilas y amaranto
se cruce sin distancias.

Ahora me defino
en lo indefinible,
en el viento desplegado
por una mariposa,
en la nieve extinta
que ama sus fulgores.

Ya no soy recuerdo
de náyade perdida ,
soy rizo de cascada,
flor de espuma,
y sirena en tierra.

Me reafirmo
en mi alquimia alborotada,
en el misterio
del amanecer de mi sonrisa,
y en todos los secretos que no entiendes.
Soy conocedora de mis caprichos
pero sólo a ti espero en los estanques.

Lee ahora mis versos,
puedes oler mi espíritu
tras su agua tinta.
Me corono como Mujer
en un poema.
Porque…
Soy ese Azul, esa Noche,
esa Luz de formas aladas.






"Toamnă în Central Park”-"Otoño en Central Park" de André Cruchaga








TOAMNĂ ÎN CENTRAL PARK

  Și acolo copacii, unde frunzele lor se transformă în curcubeu:
e insolit să le faci să reînvie cu pleoapele, precum o agendă
de miraj insurgent;
—contrar oricărei premoniții, contrastele și antipodul
beției
oțetul chiparoșilor și galbenele furibunde.
Zăpada cade fără a media cuvinte. Și scrie despre diviziunea insolitului.


( din cartea GEOMETRÍAS 2009)


OTOÑO EN CENTRAL PARK


   Y los árboles ahí, donde sus hojas se convierten en arcoíris:
insólito es hacerlas revivir con los párpados, como una agenda
de espejismo insurgente;
—contrario a cualquier premonición, los contrastes y la antípoda
de la embriaguez
el vinagre de los cipreses y los amarillos furibundos.

Cae la nieve sin mediar palabras. Y escribe sobre la rama de lo insólito.

(del libro GEOMETRÍAS 2009)

"PAZ"- "PACE" de Octavio Fernández Zotes (traducido al rumano por Elisabeta Boțan)

Octavio Fernández Zotes





   PACE


Am sădit în grădină un măslin
așteptând
turtureaua să-și domolească zborul,
să se oprească din mers
și să-și facă cuibul între ramuri.


Am lăsat un strat semănat cu flori,
niște flori noi, de speranță nouă;
speranța că va cădea roua să le umple
cu noi culori, culori pline de viață.
Să nu fie flori de împodobit morminte;
în grădina uscată să se ridice parfumul
și să însuflețească iarăși simțirea.


Chiar acum, în clipa aceasta
în care  drumul își schimbă traiectoria
și cotitura îmi întunecă privirea:
când sirena sună stăruitor
și anunță că se apropie ora de plecare
a ultimei corăbii,
te-ai pus lângă mine pe iarbă și, în joacă,
mi-ai pieptănat firele albe cu degetele;
ți-am ascultat sufletul tremurând.

Și mi-am dat seama
că singura mea pace e cea cuprinsă
în căușul mic al mâinii tale calde.
M-am uitat la măslin și am văzut
cum turtureaua a rupt o creangă și zboară
mândră, cu aripi ușoare,
cu creanga de măslin în cioc.

 © Octavio Fernández Zotes - 2009




PAZ

He plantado en el huerto un olivo 
esperando
que una tórtola nueva refrene su vuelo, 
detenga su marcha
y construya en las ramas su nido.

He dejado un arriate de tierra sembrado de flores,
de unas flores nuevas, de nueva esperanza;
esperanza a que llegue el rocío y las llene
de nuevos colores, de colores vivos.
Que no sean las flores que adornan las tumbas;
que se extienda en el huerto reseco un aroma
que avive de nuevo el sentido.

Ahora mismo, en el justo momento
en que dobla el camino su ruta
y un recodo me nubla la vista;
cuando suena tenaz la sirena
que anuncia que está cerca la hora en que parte
el último navío,
te has sentado a mi lado en la hierba y, jugando,
han peinado tus dedos mis canas;
ha temblado tu aliento en mi oído.

Y he notado
que la única paz que me queda se encierra
en el cuenco breve de tu mano tibia.
He mirado al olivo y he visto
que la tórtola ha roto una rama y que vuela
orgullosa, sin plomo en las alas,
con la rama de olivo en su pico.





















domingo, 24 de noviembre de 2013

"generoOccidental"-"genoOccidental" de Eugenia Paraschiv (traducido al español)

generoOccidental 



la columna sinfín de la gratitud,
no empieza, no celebra.
las raíces saltan los hombros en el Mundo:
la recreación de las existencias, el ultimo crimen!


genoOccidental

coloana recunoştinţei făr' de sfârşit,
nu-ncepe, nu celebrează.
rădăcinile saltă umerii-n Lume:
recrearea fiinţărilor, ultima crimă!

UNIVERSO de André Cruchaga (traducido al rumano)

Imagen cogida de: apologetic-ministries.blogspot.com


UNIVERSO



Para Elisabeta Botan, con amistad




El pájaro sobre el guijarro de las reliquias. Remotos paisajes del arca,
ahí donde la voluntad hace su propio nido: el aliento absorbe
las distancias, las puertas aferradas al oleaje del calendario, la piel del cielo
inscrita en los poros. (Desde la humedad de las ventanas, la iluminación
de los arcanos, la lluvia y sus ecos de vidente.)
—El mundo cabe, sin duda, en los vitrales del diluvio, el tiempo que es juego
de pétalos: démosle palabras a los jardines y soplo a los tejados.
(Un niño le prende fuego a las gotas de cierzo de sus ojos, venal el reloj
frente al jardín de los sueños.)
Después de todo, sabemos que el universo empieza en las válvulas
de las sienes, después abre el poderío del ala hasta cruzar las aguas del pecho.
Barataria, 03.VI.2013




UNIVERS


Cu prietenie, pentru Elisabeta Boțan.





Pasărea  pe piatra relicvelor.  Îndepărtate peisaje ale arcei,
acolo unde voința își face propriul cuib: suflarea absoarbe
distanțele, ușile agățate de talazul calendarului, pielea cerului
gravată în pori. (Din umezeala ferestrelor,  iluminarea
arcanelor, ploaia si ecourile ei prezicătoare.)
 --Lumea încape, fără îndoială, în vitraliile diluviului, timpul care e joc
de petale: să dăm cuvinte grădinilor și suflare acoperișurilor.
( Un copil dă foc picăturilor de crivăț din
ochii săi, ceasul stricat în fața grădinii viselor.)
La urma urnelor, știm că universul începe  în valvulele
tâmplelor, apoi deschide puterea aripii până traversează apele pieptului.


Barataria, 03.VI.2013


Traducere în română Elisabeta Botan