"Străinul”-”El forastero” de Amelia Arellano

STRĂINUL

de Amelia Arellano

Sfârcurile nopții au devorat focul.
Vai, au devorat focul!
Și mă ajunge o taină ce mă împresoară. Mă prigonește.
Mă urmărește. Mă asaltează. Mă cheamă.
Sărută gura rece a rozei mele.
Pare a cunoaște trupul meu. Pletele mele de nisip.
Și nu știu dacă e mare. Dacă e cer. Cenușă sau tărie.

Aruncă ape vii în picioarele mele.

Cineva plânge.(Singurătatea bestiei între oameni)

Și amuțesc. Vai, vocea mea de rândunică și de corb.
Vai, limba gusturilor amare.
Și se ivesc nume care enunță alte nume.
Răsar dintro patrie de struți răzlețiți.
(Nu, te ascunde, nu... cuibul e departe)
Și se întorc: Conturul unei case de apă.
Nemiloasele urme ce se depărtează.
Ianuarie și pustietățile fierbinți.
Plauri îndepărtați. Densitatea cailor sălbatici.

Cineva cântă (Entuziasmul omului în fața bestiilor)
Și vine el. Străinul. Omul din insula orbilor.
Are mâini bătătorite. Mâini de trestie și grâu.
Linge însetat mijlocul meu de alge.
Înlătură voalurile ce mă acoperă.
Îmi dă oglinzi. Roza mea e un sălbatic bifid.
Toate stelele licăresc în ochii săi.

Sfârcurile nopții se hrănesc cu foc.
Vai, se hrănesc cu foc!



EL FORASTERO 

Los pezones de la noche han devorado el fuego.
Han devorado el fuego… ¡ay!
Y me llega un misterio que me cerca. Que me acosa.
Me persigue .Me asedia. Me convoca.
Besa la fría boca de mi rosa.
Pareciera conocer mi cuerpo. Mi melena de arena.
Y no sé si es mar. Si es cielo. Ceniza o aguardiente.
Arroja aguas vivas en mis piernas.

Alguien llora (La soledad de la bestia entre los hombres)

Y enmudezco. Ay, mi voz de golondrina y cuervo.
Ay, la lengua de sabores amargos.
Y surgen nombres que enuncian otros nombres.
Brotan de una patria de avestruces dispersos.
(No, no te escondas, no…el nido está muy lejos)
Y vuelven: El perfil de una casa de agua.
Las impiadosas huellas que se alejan.
Enero y sus páramos ardientes.
Camalotes lejanos. Espesura de caballos salvajes.

Alguien canta (El alborozo del hombre ante las bestias)
Y llega él. El forastero. El hombre de la isla de ciegos.
Tiene manos callosas. Manos de bengalas y trigo.
Lame sediento mi cintura de algas.
Corre los velos que me cubren.
Me da espejos. Mi rosa es una baguala bífida.
Todas las estrellas titilan en sus ojos.

Los pezones de la noche se alimentan de fuego.
Se alimentan de fuego, ¡ay!


Comentarios

Publicar un comentario