jueves, 19 de diciembre de 2013

"Adversitate"-"Adversidad" de André Cruchaga (traducido al rumano por Elisabeta Botan)

André Cruchaga






ADVERSITATE



Întotdeauna realitatea e alta, și nu cea pe care o văd simțurile noastre;
de aceea, există confuzia și dintr-o dată se lungesc distanțele,
pereții insomniei, funinginea veghei cu sechela
pălăriilor mortuare. —Poate ar trebui să înțelegem ploaia amară
a mărăcinișului , să descifrăm sângerarea fără viață a moliei,
fugacitatea vântului, să le spunem adios zilelor care cad
precum un castel de cărți. Întotdeauna e dificil să se stăpânească lumina
din ferestre, să se descifreze mesajele regretului,
a nu se permite amintirilor să se convertească în sarea calendarelor
nici în funingine, munca zilnică a timpului. (Înaintea adversității,
sunt necesare fărâme de răbdare: în fața insensibilului,
cel mai bun antidot e indiferența: așa am scăpat de nebunie
—acum beau din manuale pe care le-am scris lângă oglindă.
Bineînțeles, nu există rețete, nici artă culinară valabilă
pentru a ațâța ochii ori a înlătura fetișurile care mișună în fiecare zi pe
                                                                                                  [străzi ca ființe normale.
Evit pruritul sufletelor pocăite:
mă gândesc la fetiditatea cerului: mai înainte, ambiguetatea
mi-a ațâțat simțurile; iraționalul a mușcat perdelele sufletului.
Am descoperit semnificațiile risipite de centimi cu un pumn de pământ putrefact în gură.  Niciodată nu a fost ușor de înțeles ficțiunea
luminii, cenușiul cuvintelor cu "piñatas” (cutii/pungi cu dulciuri agățate pentru ca apoi să fie sparte de copii la sărbători și aniversări) curcubeul pe punctul
de a fi o dagă. Cu timpul am descoperit chipul simulărilor,
înconștientul anterior scrisului.)
În loc oarecare spălarea, încuietoarea făcându-se arcă...

Bataria, 18. VII.2013"



ADVERSIDAD


La realidad siempre es otra, y no la que ven nuestros sentidos;
por eso, existe la confusión y de pronto se alargan las distancias,
las paredes del insomnio, el hollín del desvelo con su secuela
de sombreros mortuorios. —Quizá debamos entender la lluvia amarga
de la breña, descifrar el sangrado mortecino de la polilla,
y fugacidad del viento, decirle adiós a los días que caen
como castillo de naipes. Siempre resulta difícil adueñarse de la luz
de las ventanas, descifrar los mensajes del arrepentimiento,
no permitir que los recuerdos conviertan en sal el calendario,
ni en hollín, el trabajo diario del tiempo. (Ante la adversidad,
son necesarios trocitos de paciencia; ante lo insensible,
el mejor antídoto es la indiferencia: así he salido de la locura
—ahora bebo de los manuales que escribí junto al espejo.
Desde luego, no hay recetas, ni arte culinario que valga
para atizar los ojos o quitar los fetiches que pululan como seres normales
en la calle de todos los días. Evito el prurito de las almas contritas:
pienso en la fetidez del cielo: ya antes, la ambigüedad
atizó mis sentidos; lo irracional mordió las cortinas del aliento.
Descubrí los significados desvanecidos de los centavos con un puñado
de tierra putrefacta en la boca. Nunca ha sido fácil entender la ficción
de la luz, el gris de las palabras con piñatas, el arco iris a punto
de ser daga. A tiempo he descubierto el chip de las simulaciones,
el inconsciente anterior a la escritura.)
En algún lugar los lavatorios, la cerradura, haciéndose arca…

Barataria, 18.VII.2013

No hay comentarios:

Publicar un comentario