domingo, 24 de noviembre de 2013

Manual para retornos de Amando García Nuño(traducido al rumano)


Manual pentru întoarceri,
 premiul A Guarda

de Amando García Nuño
traducerea Elisabeta Boțan


Ne întorceam din acea călătorie prin nord
cu petece de ceață în valize
știrbite de amărăciune,
și poze care pândeau dezamăgirea în dragoste.
La sosire acasă, ușa un s-a deschis.
Am verificat cheile, dacă cumva timpul
le- a ascuțit dinții absenței
cu cuvinte fugite.
                                Nici una nu a deschis
acel cămin care păstra înăuntru
colțuri de zâmbete infantile,
sărbători aniversare, și vreo deghizare
de iluzii învinse.
                               Era târziu,
și eram obosiți
de așteptat răspunsuri prin găriile
unde trăiește ziua de ieri. Atunci ne-am dus
 în liniște la un hotel, ca alte dăți,
de astea unde nimeni nu întreabă
dacă vrei vedere la mare.
                                              Pe când urcam
până la etajul cinci al silei
iar tu sunai viitorul pe mobil,
mă gândeam la locuința noastră liniștită,
camerele copiilor, și acele lucruri
care  sălășluiesc pe holurile memoriei.

Apoi s-a înnoptat, și un frig lent
a prins zidurile acelei odăi
unde nimic nu era al nostru. Poate
mă îmbrățișa chiar amintirea ta
în formă de pernă. Și-am adormit
visând sărutări care, poate mâine,
vor deschide închizătorile uitării.

2ª Premiu Feliciano Rolán, A Guarda, august 2013.




Manual para retornos,

premio en A Guarda

        
Volvíamos de aquel viaje por el norte
con jirones de niebla en las maletas
melladas de amargura,
y fotos que acechaban el desamor.
Al llegar a casa, la puerta no se abrió.
Comprobamos las llaves, por si el tiempo
había limado los dientes de la ausencia
con palabras huidas.
                                 Ninguna abrió
aquel hogar que almacenaba dentro
rincones de sonrisas infantiles,
fiestas de cumpleaños, y algún disfraz
de ilusiones vencidas.

                                      Era tarde,
y estábamos cansados
de esperar respuestas por las estaciones
donde habita el ayer. Entonces fuimos
en silencio a un hotel, como otras veces,
de esos donde nadie te pregunta
si quieres vista al mar.
                                     Mientras subía
hacia la planta quinta del hastío
y tú llamabas al futuro en móvil,
pensé en nuestra vivienda silenciosa,
los cuartos de los niños, y esas cosas
que habitan los pasillos sin memoria.
Luego anocheció, y un frío lento
fue tomando los muros de aquel cuarto
donde nada era nuestro. Es posible
que incluso me abrazara a tu recuerdo
en forma de almohada. Y nos dormimos
soñando besos que, quizá mañana,
abrieran los cerrojos al olvido.



             

                  
  2ª Premio Feliciano Rolán, A Guarda, Agosto 2013. 






No hay comentarios:

Publicar un comentario